"Nu vrem blocuri în cartierul Baba Novac!". Locuitorii zonei se opun PUZ-ului care propune clădiri cu patru etaje

3650
4

Articole de la același autor

Cartierul Baba Novac din Constanța riscă să devină un haos urbanistic asemănător celui din Compozitorilor. Autoritățile locale au demarat elaborarea unui nou Plan Urbanistic Zonal care să poată reglementa construcțiile, pentru a evita supraaglomerarea zonei. Însă documentațiile se mișcă cu încetinitorul și viziunile arhitecților tocmiți de primărie pentru a realiza planurile nu sunt tocmai pe placul celor aproximativ 8.000 de locuitori ai cartierului.


La ultima ședință de dezbatere publică înaintea prezentării documentației către Comisia de Urbanism, proprietarii din Baba Novac au cerut echipei de arhitecți care elaborează PUZ-ul să limiteze construcțiile la doar P+2, pentru că nu vor blocuri în zonă, și să deseneze străzile în funcție de realitatea din teren. 


"Este necesară refacerea reglementărilor urbanistice din acest perimetru deoarece cele care există deja au fost reglementate în urmă cu zece ani, dar s-a constatat că nu s-au putut aplica", a explicat arhitectul Elena Maican. 


Aceasta a propus ca singurele blocuri din zonă să poată fi ridicate pe strada Baba Novac și să nu aibă mai mult de P+4. 


"Regimul de înălțime mediu propus la strada Baba Novac este P+4 deoarece în imediata vecinătate sunt deja construite case P+2 și nu putem să ne permitem un regim de înălțime foarte mare pentru că ar intra în conflict zonele și pentru că un regim mai mare de înălțime ar însemna și o încărcare și mai mare a străzii Baba Novac, lucru care nu este oportun, strada fiind deja supraaglomerată. Apoi, în al doilea plan, după Baba Novac, vor fi permise atât locuințe private, cât și colective, dar nu mai mult de P+2. În zonă sunt deja locuințe colective mari, înalte, și, din această cauză, s-a creat deja o înghesuială, mai ales că distanțele între clădiri sunt destul de mici. Nici nu este în avantajul celor care se vor muta aici, dar nici al vecinilor lor să fie clădiri mai mari", este de părere arhitectul care lucrează la elaborarea PUZ-ului.


"O tramă stradală cât de cât decentă!"


În ce privește străzile din cartier, însuși arhitecții recunosc că nu prea mai sunt multe de făcut. 


"Drumurile care au fost prevăzute în documentația anterioară nu au fost respectate. Gabaritele nu au fost respectate. Am analizat cum arată cadastrele și nu există aliniament normal al parcelelor, cadastrele nu sunt aliniate. Unii proprietari au cedat din teren, alții nu. Noi acum încercăm să ținem cont de aliniamentul existent și să creăm o tramă stradală cât de cât decentă. De aceea am propus mai multe străzi cu sens unic. Lățimea acestora va fi între 7 și 12 metri, acolo unde avem spațiu suficient. Am încercat pe cât posibil, tocmai pentru a avea și trotuar și eventual și pistă pentru biciclete", a mai explicat arh. Elena Maican.


Armata face gard


În ce privește prelungirea străzii Barbu Ștefănescu Delavrancea, pe care o propun arhitecții în noul PUZ și pe care Primăria Constanța intenționează să o amenajeze în zonă pentru a prelua și descongestiona traficul de pe strada Baba Novac, aceasta pare din ce în ce mai greu de realizat. 




"Recent, am primit o adresă că Armata realizează un gard în zonă. Și noi am trimis înapoi către ei o adresă prin care îi informăm că acolo în zonă se lucrează la documentația de urbanism. Investițiile și lucrările realizate pe terenurile Armatei intră sub incidența unei legi speciale", a declarat arhitectul șef al Constanței, Radu Vânturache. Cu alte cuvinte, Armata a aflat ce planuri are primăria cu o parte din terenul lor și nu este dispusă să renunțe la porțiunea respectivă, așa că face gard, pentru a nu mai tenta pe nimeni.


"Doriți să satisfaceți cerințele unor investitori!"


Locuitorii zonei sunt însă de părere că propunerile arhitecților nu sunt realiste și că unele străzi nu mai pot fi lățite, așa cum doresc autoritățile. "Proiectarea dumneavoastră este foarte ok, dar ar trebui corelată cu ce este la fața locului, în teren, pentru că va trebui să tăiați din case", a spus unul din constănțenii care locuiesc în cartierul Baba Novac. De altfel, mai mulți dintre proprietarii din zonă și-au ales deja un reprezentant și au anunțat că, dacă Primăria Constanța va aproba PUZ în actuala formă propusă de arhitecți, vor merge în instanță, acuzând instituția de abuz în serviciu. 


"Vă atragem atenția că o asemenea documentație, deși e îmbrăcată aparent într-o formă care să ne ajute, ar putea servi altor interese. În primul rând, să facem comparație cu cartierul Compozitorilor. Și aici trebuia să fie o zonă de case, dar s-au construit blocuri și acum sunt tot felul de probleme. De aceea noi nu suntem de acord cu propunerea de regim de înălțime P+4. Noi dorim maximum P+2. În al doilea rând, este evident că Armata nu va da niciodată acordul pentru realizarea străzii Prelungirea Baba Novac, cedând din terenurile sale. Deci, va trebui să refaceți toată documentația. Apoi, doriți să lărgiți străzile, dar asta înseamnă că unii proprietari vor trebui să-și dărâme casele. Dacă în această fază considerăm că documentația este greșită și asta pentru că este vorba despre necunoștință de cauză, în cazul în care veți continua la fel, după ce mergeți la fața locului și veți vedea situația reală, vă dăm în judecată pentru că aici vorbim despre abuz în serviciu. Spuneți că acest PUZ este făcut pentru public. Dar cine este publicul? Noi, cei care locuim acolo și noi considerăm că nu e util pentru noi să ne dărâmăm gardurile și casele pentru a lărgi străzi foarte înguste numai pentru că dumneavoastră doriți să le satisfaceți cerințele unor investitori care vor să construiască blocuri în acea zonă", a declarat, în cadrul dezbaterii publice, avocatul Cristian Ion.
Oamenii spun că planurile realizate de arhitecți nu au nicio legătură cu ce este în cartier. 


"Este perfect ceea ce ați propus, dar realitatea este total alta. Ați făcut o muncă inutilă, din păcate. Găsiți soluții, dar reale, care să aibă legătură cu realitatea. Pentru că ceea ce ați prezentat până acum nu are nicio legătură cu realitatea și situația la fața locului", consideră Cătălin Pătrașcu. 


Chestionar online pentru locuitori


Arhitectul șef i-a asigurat pe locuitorii cartierului că vor fi analizate toate propunerilor lor. "Solicitările vor fi analizate în cadrul Comisiei de urbanism. Iar de luni, 20 noiembrie, (n.r. – astăzi), vom lansa un chestionar online pentru cetățeni, în care vor putea să își spună părerea și despre regimul de înălțime, și despre ceilalți indicatori urbanistici, și despre trama stradală. Răspunsurile vor fi contorizate și vor fi luate în calcul în elaborarea documentației", a mai spus Radu Vânturache.


Potrivit acestuia, dacă documentația de urbanism va primi avizele necesare în perioada următoare, noul PUZ ar putea fi propus spre aprobare către Consiliul Local Constanța la începutul anului următor, cel mai probabil în lunile martie sau aprilie.


Comentează știrea

Baba
20 noiembrie 2017
Novac

Primaria Constanta? ?? La ce te poti astepta de la asa zizii "alesi " pusi pe jaf si imbogatire, care au dat si dau autorizatii in dispretul cetateanului, au batjocorit tot, si terenurile unde era normal sa acorde autorizatii dara mai ales pe cele unde nu era voie prin lege sa acorde autorizatii ( contra spaga bineinteles, in bani si in apartamente rezervate) in Constanta, pe plaje la Mamaia, la Navodari, la Eforie. Ce puteam astepta de la Mazare & compania de lichele? Primaria Constanta trebuia data in judecata pentru coruptie, abuz in serviciu, trafic de influenta, si cate altele. A fost exemplul tipic de autoritate infractionala care matraseste orice. Cum adica, Belina ? Ce sa nu aiba voie sa faca autoritatea ? Iar acum, raul odata inceput fiind.. Primaria a continuat sa dea autorizatii pe plaja la Mamaia si dupa ce Mazare a plecat in 2015.Ce o fi crezand Fagadau.. Poate mai tine.

Cazarmele lui Mazare
20 noiembrie 2017
Cartierele cazarma sau cazarmele nonconformiste

Vai de orasele care nu au primarie.Dar si mai greu este sa traiesti in orasul cu un primar fashion neconformist sau neoidiot.Uitati-va,de exemplu, la poza 2/10(tanarul cu rucsacul negru in spate).Aceasta strada,sa-i spuna mai bine ulita,va ramane foarte ingusta daca se mai construiesc doua trotuare.Sa ne imaginam ca pe aceasta ulita va trebui sa intervina o masina de pompieri sau chiar o salvare.Daca pe ulita mai sunt doua trei masini parcate,imaginati-va cum ajunge salvarea la urgenta sau o masina de pompieri.Si chiar daca a patruns o masina de pompieri masina pompierilor pleaca numai cu fata sau cu spatele pe toate lungimea strazi.Acum refaceti scenariul asta cu doua masini de pompieri sau cu doua salvari la un accident colectiv.Vai de curul vostru Fafgadaule cu neamul tau de pesedei si mazaristi idioti.Asa este in tot orasul asta,acolo pe unde a calcat piciorul lui Mazare sau acolo unde a dat aprobare Fagadau.De fapt,Mazare si Fagadau au intrat in istoria arhitecturii cu stilul asta unic in lume,"Fashion Neomazarist" sau stilul arhitectonic Abramburist.Cum e turcul e si pistolul,spune o zicala.Sau cum este moaca lui Mazare tot asa sunt si cartierele ridicate pe vremea lui.Cand am spus ca primarii astia doi au facut stricaciuni in orasul asta pentru urmatorii 100-300 de ani,sa stiti ca nu am gresiti.Plecati mai politrucilor acasa ca nu va pricepeti la nimic.Semianalfabeti functionali,nenorocitilor !

o
20 noiembrie 2017
pla

Ce sa te astepti mai mult de la niste oligofreni hoti care au ajuns la conducerea Primariei Constanta.

T N
20 noiembrie 2017
Arhitectul sef al primariei ar trebui arestat pe loc !

Prin el si subordonatii lui incompetenti si corupti orasul Constanta a fost mutilat pentru cel putin 100 de ani ! Genocid arhitectural , doar cu ''ajutorul'' divinitatii se mai poate rezolva ceva.....seism catastrofal , ras orasul si de pe fata pamantului si reconstruit din nou....cu oameni noi si mai responsabili !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9795 secunde