Două seisme puternice în mai puțin de jumătate de an, în România

Ne pregătim pentru cutremurul cel mare?

958
1

Articole de la același autor

Constănțenii au avut parte de o sperietură zdravănă marți noapte, când pământul s-a cutremurat puternic. Seismul s-a produs la ora 1,20 și a avut o intensitate de 5,3 pe scara Richter. Acesta este al doilea cutremur puternic din 2016, după cel de 5,3 grade din septembrie.

Mulți dintre noi ne-am trezit buimaci marți noapte, zdruncinați cu tot cu case și blocuri. Din fericire, seismul a durat doar câteva secunde și nu s-a soldat cu victime sau cu pagube materiale. Deși unii specialiști sunt de părere că și cutremurul din septembrie și cel de noaptea trecută sunt semn că pământul se descarcă de energie și că astfel se diminuează riscul unui seism mai mare, există și voci care spun că nu este exclus ca, în perioada următoare, să avem un cutremur mai puternic.

De altfel, Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) confirmă faptul că activitatea seismică în România a fost mai intensă în acest an, comparativ cu anul trecut.

"Anul acesta a fost mai intens, au fost mai multe seisme cu magnitudinea de peste 5 grade pe scara Richter", a declarat Constantin Ionescu, directorul general al INFP.

"La un moment dat, va veni și un cutremur mai mare!"

La rândul său, specialistul Mircea Radulian este de părere că populația nu trebuie să se panicheze și că un cutremur de 5 grade nu anunță neapărat unul mare.

"După cum știm cu toții, zona Vrancea produce astfel de cutremure, moderate, destul de frecvent. E adevărat că sunt anumite fluctuații, care sunt normale. Sunt câțiva ani în care nu avem cutremure peste 5, iar apoi pot fi mai multe peste 5 într-un an. Într-un fel, este bine, că orice cutremur de acest gen eliberează o cantitate de energie. Trebuie să avem în vedere scara. Acesta e de 1.000 de ori mai mic decât unul de peste 7. Per total, dacă privim zona Vrancea, ea rămâne încărcată. Nu s-a eliberat prea multă energie. Aceste cutremure au un rol benefic, pentru că atenuează din fluctuațiile tectonice, dar nu reușesc să elibereze cu adevărat zona activă. Cutremur mai mare poate apărea oricând. Nu putem sta liniștiți. Dar nu trebuie să ne gândim că un astfel de cutremur anunță unul mare. La un moment dat, va veni și un cutremur mai mare, dar nu trebuie să panicăm pe nimeni", a declarat Mircea Radulian.

Echipamente noi de observare

Între timp, INFP intenționează să instaleze echipamente de ultimă generație, în întreaga țară, cu ajutorul cărora să studieze mai bine activitatea pământului.

"Aceste echipamente măsoară undele pământului și, instalând mai multe, putem face o radiografie 3D și putem spune astfel care este falia, cum se mișcă. Astfel, vom putea spune mai bine care sunt fenomenele", a precizat Constantin Ionescu.

Containere pentru căutare și salvare

Și Inspectoratele pentru Situații de Urgență se dotează. Zilele trecute, a ajuns la Constanța primul container cu echipamente performante pentru operațiunile de căutare și salvare a victimelor în cazul producerii unor situații de urgență majore. În total, este vorba despre zece astfel de containere, care au ajuns la inspectoratele din București - Ilfov, Bacău, Bihor, Cluj, Călărași, Constanța, Dolj, Mureș, Timiș și Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Celelalte inspectorate vor fi dotate cu astfel de echipamente în prima jumătate a anului viitor.

Containerele sunt achiziționate în cadrul proiectului MULTIRISC, valoarea totală a proiectului fiind de 157 milioane de lei, bani obținuți în totalitate din fonduri europene.

"Aceste dotări fac doar o mică parte din dotările ce urmează să le primească pompierii în următoarea perioadă. Totodată, este de menționat că și procedura de achiziție a ambulanțelor pentru serviciile de ambulanță și SMURD este în curs de desfășurare, data stabilită în vederea deschiderii ofertelor fiind 20 februarie 2017, urmând a fi semnate acordurile cadru pentru următorii patru ani pentru ambulanțele de tip A1, A2, B4x2, B4x4 și C", a completat și Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. 

Comentează știrea

jan
29 decembrie 2016
seisme

de ce va speriati de cutremure? pamantul isi cere drepturile; duceti-va in biserici si inchinativa la mese si scaune! cutia milei va da bani.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4237 secunde