Moșu’ și Baba de la Hârșova sau povestea care a încremenit doi părinți

Hârșova este cu adevărat un loc de legendă, spun arheologii constănțeni. După ce vizitezi muzeul și cetatea, poți ajunge cu o barcă la circa un kilimetru în aval, spre Ghindărești. Înainte de dealul Celea Mare, arie protejată, cu forme spectaculoase spre Dunăre, veți avea ocazia de a întâlni două forme ciudate care veghează orizontul.

"Sunt două stânci care sparg valurile de secole bune, sunt două forme, îngemănate, una mai mare, cealaltă mai mică. Cea mare este Moșu, care stă, încordat, cu ochii ațintiți spre apă. Așteaptă ca din albia Dunării să răsară ceva, să vină cineva. Baba stă, parcă, intenționat, spre apă. Adusă de spate, cu ultimele zvâcniri de viață, cu ochii închiși, așteaptă un semn de undeva, din depărtare. Așa începe una dintre cele mai tulburătoare povești de pe malurile Dunării. Am aflat această poveste de la un «moș» undeva pe malul Dunării, cu aproape o jumătate de secol în urmă", și-a început povestea, arheologul Constantin Nicolae.

El ne-a mărturisit că, în urmă cu sute de ani, cetele oștenilor turci, proaspeții stăpâni ai Dobrogei, umblau să strângă tributul prin casele gospodarilor locului. La mare preț erau fetele tinere pentru haremul sultanului sau al marelui vizir.

Lângă Hârșova, undeva pe malul apei, o familie de oameni sărmani își creștea cu frică de Dumnezeu cei patru copii: trei fete și un băiat, acesta mai mic față de surorile lui. Într-una din zilele verii, pe când tatăl și mezinul erau în pădure, iar mama se afla în casă, fetele se scăldau în Dunăre.

"În acest timp, un pâlc de călăreți au ajuns pe coama dealului și au rămas câteva clipe privind cele trei făpturi care se bălăceau, scoțând strigăte de bucurie, în apa răcoroasă sub umbra unei sălcii. Toropiți de căldură, sprijiniți în șeile cailor, după câteva clipe, uitându-se unii la alții, le-a încolțit în minte același gând și au săltat fetele din apă. Se spune că strigătul lor de ajutor a rămas țintuit în frunzele salciei. Speriată, mama a dat fuga la locul de scăldat, dar a găsit doar trei rochii puse cu grijă pe o creangă groasă. Desigur, jalea părinților a fost mare și în fiecare zi se rugau bunului Dumnezeu să facă o minune și să le aducă copilele acasă, doar că nu a fost să fie așa. După mai mulți ani, băiatul lor a devenit bărbat și a decis să plece în căutarea surorilor lui. Speriați că vor ramâne și fără fiu, părinții au încercat să se opună, dar hotărârea tânărului a rămas de neclintit. Într-o dimineață s-a urcat în luntre și a pornit pe Dunăre, în sus, spre Vidin. Așa cum o nenorocire nu vine singură, băiatul nu s-a întors nici cu fetele, dar nici fără acestea", a relatat arheologul.

Acesta a mai spus că, după câțiva ani, un călător a povestit prin târg, într-o crâșmă, cum că din haremul pașei a fost furată o tănără fată, iar părinții au sperat că este vorba de una dintre fiicele lor. Așa că, din ziua aceea nu s-au mai dezlipit de malul Dunării.

Ca urmare, toți corăbierii care urcau sau coborau prin fața Hârșovei vedeau pe o costișă bolovănoasă două mogâldețe aproape încremenite "Uite Moșul și Baba, ziceau, își așteaptă copiii!".

Cert este că anii au tot trecut, iar cei doi nu s-au mai dezlipit de țărm. Ba dimpotrivă, priveau mereu spre răsărit, exact în direcția de unde ar fi trebuit să le vină pruncii.

Într-un final, a precizat Constantin Nicolae, cei doi au rămas încremeniți, sprijiniți unul de altul, până s-a stins și ultima luminiță de viață din ochii lor.

"Nimeni nu i-a mișcat din loc. S-au împietrit devenind două stânci îngemănate, una mai mică spre apă, "Baba", cealaltă mai mare, "Moșu". Așa stau de sute de ani. Așa sunt și astăzi! Au rămas, cu încăpățânare, neclintiți, cu speranța că într-o bună zi își vor vedea, în zare, pe cei dragi venind acasă", a adăugat renumitul arheolog.