Medicii dentiști pun lacăt pe cabinete. "Pe noi nu ne protejează nimeni!"

682
1
Medicii dentiști pun lacăt pe cabinete.

Articole de la același autor

Toate cabinetele dentare se vor închide, începând de săptămâna aceasta, urmând ca specialiștii să asigure numai urgențele în perioada următoare. Oricum, de câteva zile, mulți dintre dentiștii constănțeni își închiseseră cabinetele, majoritatea din lipsă de echipamente de protecție sau materiale.

Dr. Andreea Lorena Sârbu este doar unul dintre sutele de stomatologi constănțeni care ne declarase, zilele trecute, că va fi nevoită să pună lacăt pe ușă, cel puțin pentru o vreme. Motivul? Combinezoanele sau pelerinele/halatele de protecție peste echipamentul medical erau, deja, foarte puține.

"Degeaba îți dorești să ajuți și să faci bine, când pe noi, medicii, salvatorii populației, nu ne protejează nimeni. În plus, laboratoarele de tehnică dentară au închis de câteva zile. La acest moment, mai lucrez cu un singur laborator, care are doi tehnicieni. În același timp, magazinele cu materiale stomatologice și de laborator au, și ele, stocul finalizat", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Andreea Lorena Sârbu.

XXX

Colegiul Medicilor Stomatologi recomandă Executivului utilizarea Unităților de Primire a Urgențelor pentru tratarea urgențelor stomatologice, unde să se poate asigura asistența stomatologică din cadrul spitalelor, alături de revizuirea pachetului de servicii de medicină dentară care pot fi prestate în cadrul acestora, pentru ca medicii stomatologi să își poată desfășura activitatea în siguranță și să poată beneficia de echipament de protecție corespunzător.

În același timp, o dată cu argumentarea nevoii imediate de a închide temporar cabinetele de medicină dentară, Colegiul Medicilor Stomatologi cere Guvernului asigurarea accesului acestor medici la măsuri concrete de protecție socială și economică adecvate. Cadrele medicale au precizat că susțin, în continuare, eforturile statului român de a ține sub control infectarea cu virusul Covid-19, prin implicarea voluntară a medicilor stomatologi rezidenți în gestionarea informațiilor despre măsurile de prevenție și protecție față de infecția cu SARS-CoV-2.

Comentează știrea

braniste george
30 martie 2023
halat

cum sa inchida daca are 15 clienti .media zilnica ,ori 300minim interventia =4.500 /zi si un halat costa 10 lei , si fara sa se elibereze nici un document ,chitanta ;e de ras articolul

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.666 secunde