Medicii constănțeni declară război autorităților. "Nu suntem bugetari de mâna a doua"

476
2
Medicii constănțeni declară război autorităților.

Articole de la același autor

În Capitală, se desfășoară unul dintre cele mai mari proteste organizate vreodată de sindicaliștii din Sănătate. La acesta, participă și Federația Sanitas Constanța, care, ieri dimineață, a pornit spre București cu câteva autobuze în care au încăput 300 de persoane. 


"Motivele pentru acest miting nu lipsesc. Printre ele se numără creșterile salariale promise, după aplicarea măsurilor anunțate de la 1 ianuarie 2018 (trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat și plafonarea la 30% a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor) care duc la diminuarea veniturilor nete. Conform calculelor făcute, angajații care lucrează în secțiile ATI, UPU, TBC, Infecțioase vor avea veniturile diminuate cu 15-20%", a declarat Nicolae Manea, președinte Sanitas Constanța. 


Un alt motiv pentru care reprezentanții cadrelor medicale constănțene au declarat război autorităților decidente este trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, care, după spusele lor, se face în detrimentul salariaților. 


"Creșterea de la 1 ianuarie 2018 este neglijabilă. Dacă Guvernul României dorește trecerea acestor contribuții, trebuie să asigure și plata diferențelor salariale astfel încât creșterile promise să fie aplicate în integralitate. Cerem majorarea integrală a salariilor de la 1 martie 2018 pentru toți salariații din sănătate și asistență socială; altfel funcționarea echipei medicale va fi compromisă. De la 1 ianuarie 2018, pierdem tichetele de masă, iar indemnizația de hrană va fi introdusă la 1 decembrie 2018; dorim păstrarea tuturor drepturilor câștigate", a mai spus Nicolae Manea. 


Reprezentanții Sanitas solicită, de asemenea, introducerea unei grile de salarizare și pentru personalul aflat în subordinea consiliilor județene și a primăriilor pentru aplicarea unei salarizări unitare în toată țara. 


"Nu dorim existența unor «bugetari de mâna a doua», care să depindă în totalitate de angajatori. Cerem în mod imperativ înlăturarea plafonului de 30% fixat pentru sporuri, compensații, adaosuri, prime, premii și indemnizații, pentru a nu ajunge în imposibilitatea acordării sporurilor pentru condiții de muncă. Dorim cuprinderea personalului TESA pe grilele de salarizare ale personalului medical și menținerea acestora în regulamentul de sporuri al personalului medical", a concluzionat liderul Sanitas Constanța. 


Comentează știrea

EU
20 octombrie 2017
Protest

Intr-adevar ,cei mai mari medici ai Romaniei,au iesit la protest,ceeace inseamna ca situatia este grava in sistemul de sanatate..!

platitor de taxe
20 octombrie 2017
totusi...

de ani de zile, in sanatate si educatie sunt cresteri salariale ... nu spune nimeni cat se fura din bugetele acestor ministere, de ce se inchid ochii la hotii, de ce spaga e obligatorie cand treci pragul unui spital si de ce vor vor crsteri salariale cand angajatii spitalelor au spaga lunara mai mare decat salariul... cunosc situatia bine stiu ce vorbesc !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4436 secunde