Marș și puzzle-uri pe asfalt, de Ziua Internațională a conștientizării autismului

303
Marș și puzzle-uri pe asfalt, de Ziua Internațională a conștientizării autismului - autismawarenessbythisfleshavenge-1364808889.jpg

Articole de la același autor

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, prin Centrul de zi pentru copii cu autism, în parteneriat cu Universitatea "Ovidius"din Constanța, Facultatea de Psihologie și Științele Educației și Asociația de Sprijin a Persoanelor cu Autism "Harap Alb" Constanța organizează săptămâna aceasta, cu ocazia Zilei Internaționale a conștientizării autismului, mai multe evenimente.


Astfel, mâine, 2 aprilie, începând cu orele 11,00, se va pleca într-un marș intitulat "Autismul există" de la sediul Direcției din strada Decebal nr. 22, care va acoperi traseul bulevardul Tomis - Primăria Constanța. La sediul primăriei va fi realizat un puzzle pe asfalt și se vor lansa baloane, ca simbol al conștientizării autismului.


Joi, 4 aprilie, începând cu ora 12,00, la Campusul Universitar, cu sediul pe Aleea Universității nr. 1, Corp A, în sala P55, va avea loc dezbaterea publică cu tema "Integrarea copilului cu autism în școala de masă". La dezbatere vor participa reprezentanți ai instituțiilor publice, a instituțiilor de învățământ, psiholog Iulia Pantazi și dr. Mioara Cazac.
Tot joi, între orele 16 - 20, va funcționa un stand informativ în Complexul Comercial "Maritimo". Doritorii se vor putea informa despre autism, vor primi pliante și alte publicații.


Luni 8 aprilie, începând cu orele 11,00, la sediul Centrului de zi pentru copii cu autism din strada Horia Agarici nr. 5 (CSC Orizont) din Constanța va avea loc o dezbatere cu tema "Persoanele afectate de autismul copilului meu". Cu această ocazie se va putea vizita centrul.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Martie 2013
Stire din Eveniment : Marș pentru autonomie, la Târgu Mureș
Pagina a fost generata in 0.4359 secunde