Mâncare cu viermi servită pacienților? DSPJ a controlat firma de catering

942
3
Mâncare cu viermi servită pacienților? DSPJ a controlat firma de catering - spital2-1513182887.jpg

Articole de la același autor

Direcția de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) a trimis, ieri, o echipă de inspectori la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI), pentru a efectua un control igienico - sanitar la blocul alimentar și a stabili în ce condiții li se asigură masa bolnavilor. 


Aceste verificări vin la o zi după ce o constănțeancă, internată la unitatea sanitară cu copilul, a făcut o sesizare despre faptul că mâncarea oferită este plină cu viermi. În plângerea respectivă, ea susține că la masa de prânz s-ar fi servit mămăligă cu pește, iar în farfurii colcăiau viermii.


Precizăm că Spitalul de Boli Infecțioase Constanța nu are bucătărie proprie, iar mâncarea este adusă de la o firmă de catering cu care unitatea are contract, culmea, aceeași la care au existat probleme și în vară, în ceea ce privește asigurarea hranei la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. 


Potrivit dr. Loti Popescu, purtător de cuvânt al DSPJ, în urma reclamației pacientei, s-au constatat următoarele: materia primă este etichetată corespunzător, iar spațiile frigorifice sunt în stare bună de funcționare, există termometre și sunt afișate termogramele. 


"În cursul zilei de marți, 12 decembrie, s-au gătit 222 de porții de pește cu mămăligă, din care 73 de porții au fost distribuite la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, iar restul de 149 de porții au fost distribuite către secțiile exterioare ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța", a declarat reprezentantul DSPJ. 


Dr. Popescu a mai spus că personalul angajat are analize medicale și diplome de cursuri de noțiuni fundamentale de igienă și se face triajul epidemiologic zilnic al angajaților. Mai mult decât atât, există probe din mâncarea gătită, păstrate la frigider timp de 48 de ore. 


La rândul său, directorul SCBI, dr. Stela Halichidis, a declarat că are cunoștință de controalele efectuate și știe că, din cei 220 de pacienți cărora le-a fost adus același fel de mâncare, niciunul nu a avut absolut nici o problemă.


Reamintim că firma Arimex Comexim 2000 a fost amendată la sfârșitul lunii august de către inspectorii de la Protecția Consumatorilor cu 15.000 de lei, după ce au fost descoperite, în depozit, sute de kilograme de alimente expirate. 


În urma controalelor întreprinse de către comisarii de la Protecția Consumatorului, la firma SC Arimex Comexim 2000 SRL, cea care livrează mâncare pentru bolnavii din Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU), Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Spitalul CFR, s-a ajuns la concluzia că bolnavii au primit alimente al căror termen de valabilitate este cu mult depășit. 


Ca urmare, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța (CJPC) au interzis de la utilizare aproape o tonă de alimente neconforme și au amendat cu suma de 15.000 lei firma care asigură cateringul la unitățile sanitare mai sus menționate.


Comentează știrea

CRISTI
14 decembrie 2017
NU VEDE NIMENI

ce AVANTAJE s-a luat conducerea spitallui cand au desfintat bucataria spitalului? defapt asa au facut toate spitalele au desfintat spalatoriile si bucatariile din spitale? e posibil? e o crima...spalatoriile numai sunt si duc rufele murdare cu microbi de la tbc si boli incurabile si contagioae...............si aduc mancare striocata si mizera de la catering..............spitalele dusmanii bolnavilor.....................NU VEDE NIMENI NU AUDE

@CRISTI
14 decembrie 2017
NU VEDE NIMENI NU AUDE

Lasa-i in pace ca pesedeii au treaba cu Statul Paralel.Asteapta !

Răspuns la: NU VEDE NIMENI
Adăugat de : CRISTI, 14 decembrie 2017
ce AVANTAJE s-a luat conducerea spitallui cand au desfintat bucataria spitalului? defapt asa au facut toate spitalele au desfintat spalatoriile si...
GOGU
14 decembrie 2017
AU PROTEINE

ACESTE RETETE SUNT CHINEZESTI, VIERMII AU MAI MULTE PROTEINE DECAT ORICE ALIMENT, DAR ROMANUL NU ARE CULTURA.. VIVA LA CATERIGUS PESEDEUS CONSTANTA..MI-E SCARBA!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6479 secunde