Managerul Spitalului Județean, "urecheat finuț" după controlul președintelui CJC

369
Managerul Spitalului Județean,

Articole de la același autor

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, însoțit de membri ai Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța, cât și de echipa Serviciului Control din cadrul CJC, au realizat, marți, 3 septembrie, un control în cea mai mare unitate spitalicească a județului. La final, concluzia a fost că "deficiențele puteau fi ușor remediate dacă managerul instituției medicale dădea dovadă de mai multă implicare". 


Președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, însoțit de echipa de control, a vizitat mai multe secții, inclusiv "punctele fierbinți", adică Unitatea de Primiri Urgențe și Secția de Neurologie. UPU – având în vedere că numeroși pacienți reclamă, de ani buni, timpii mari de așteptare, iar Neurologia fiind secția unde au fost descoperite deficiențe privind curățenia, cu ocazia vizitei ministrului Sorina Pintea, în urmă cu câteva luni. 


În controlul realizat, marți, au fost vizate condițiile de cazare, nivelul de curățenie, timpii de așteptare pentru o consultație, dar și ce investiții mai sunt necesare. 


Astfel, au fost vizitate Secțiile de Neurologie, Medicală 1 și 2, Nefrologie, Chirurgie Plastică, Microchirurgie – Reconstructivă și Unitatea de Primiri Urgențe. Control a vizat starea de funcționare a secțiilor, condițiile de cazare pentru  pacienți și stadiului lucrărilor la Secțiile de Radioterapie și Neurologie. În cadrul vizitei, Marius Horia Țuțuianu a discutat atât cu pacienții, iar în cazul Urgenței, acesta a discutat cu bolnavii pentru a afla de la ei cât așteaptă pentru a fi văzuți de un medic. 


La final, cum era de așteptat, s-a tras concluzia că mai este nevoie de investiții. "S-a constatat necesitatea intervenției privind renovarea și modernizarea secțiilor Medicală 1 și 2 și a celei de Chirurgie Plastică, Microchirurgie – Reconstructivă", au transmis, printre altele, reprezentanții Consiliului Județean Constanța. 


Pe de altă parte, se impune subliniat că reprezentantul CJC a avut cuvinte de laudă la adresa dr. Axelerad Any Docu, medic șef Secția Neurologie, pentru implicarea în reabilitarea clinicii. 


Aprecieri pentru Axelerad Any Docu, șef Secție Neurologie


"Așa cum am promis, periodic voi efectua controale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța pentru a vedea care sunt nevoile unității în vederea îmbunătățirii serviciului medical. Investițiile în sănătate sunt o prioritate și voi depune toate eforturile pentru ca pacienții din regiune să beneficieze de un act medical la cele mai înalte standarde. Voi continua să mă implic activ în îmbunătățirea activității unităților medicale din județul nostru. Împreună cu dr. Axelerad Any Docu, șef Secție Neurologie, am reușit să reabilităm această secție cu fonduri de la Consiliul Județean Constanța și din sponsorizările atrase de dumneaei. Îi mulțumesc public pentru implicare și devotament, dar și pentru profesionalismul de care dă dovadă. Mai sunt multe de făcut și voi căuta, în continuare, noi surse de finanțare pentru reabilitarea acestui spital", a declarat Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța. 


În schimb, conducerea Spitalului Județean Constanța și în special managerul, dr. Cătălin Grasa, a fost atenționat, punctându-se că "au fost constatate mai multe deficiențe, care puteau fi ușor remediate dacă managerul instituției medicale dădea dovadă de mai multă implicare". 


"Avem un colectiv foarte mic"


La finalul controlului, a avut loc o ședință cu reprezentanții Consiliului de Administrație și conducerea spitalului, în care a fost solicitat un raport privind planul de igienizare și cel de renovare/modernizare, dar și o situație a cheltuielilor efectuate până în prezent, atât din fondurile CJC, cât și din cele alocate de la Ministerul Sănătății. De asemenea, a fost solicitată conducerii spitalului o analiză privind sumele necesare pentru modernizarea secțiilor Medicală 1, 2 și Chirurgie Plastică. 
Referitor la afirmațiile președintelui Marius Horia Țuțuianu, dr. Cătălin Grasa, managerul Spitalului Județean, a afirmat: "Știu că dorința domnului președinte este să fim din ce în ce mai implicați. Asigurăm actul medical în sine și, din mers, trebuie să redresăm și partea administrativă, cu un colectiv foarte mic. Suportul financiar ni-l oferă, și îi mulțumim, iar colectivul nostru face pași mici spre obținerea rezultatelor". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0623 secunde