Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Lucrări de reabilitare a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2 din Constanța

Ştire online publicată Vineri, 19 Iulie 2019
de Madlena CĂLUGĂREANU

Micuții de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din Constanța vor avea, în luna septembrie, o surpriză foarte plăcută. Cu sprijinul Primăriei Constanța, au avut loc ample lucrări de reabilitare și modernizare a clădirii. 
Acoperișul a fost schimbat, instalația electrică foarte veche a fost înlocuită în întregime, eliminând astfel riscul producerii unor incendii, toate caloriferele au fost înlocuite cu unele noi, de fontă, holul a fost refăcut în totalitate și bucătăria a fost reamenajată și modernizată. De asemenea, pentru prima dată, copiii vor mânca într-o sală de mese și nu în sala de clasă, cum au făcut până acum. 

Grădinița beneficiază din acest an de două grupuri sanitare noi, cu 12 toalete, spre deosebire de cele cinci, insuficiente, care au fost până acum. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Peste 200 de prichindei de la Grădinița cu program prelungit „Perluțele Mării” au urcat, ieri, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, iar alte câteva ...
Angajații Serviciului Amenajări Urbane din cadrul Primăriei Municipiului Constanța lucrează în aceste zile la refacerea jardinierelor și a zidurilor de sprijin din ...
Într-un oraș unde istoria pare că nu mai interesează pe nimeni, unde se construiește haotic, în cele mai kitshcioase stiluri posibile, o mână de arhitecți se luptă să salveze o ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Reprezentanții Casei Județene de Pensii spun că plata pensiei poate înceta în câteva situații. Spre exemplu, statul sistează plata dacă pensionarul a decedat sau nu ...
azi, ora 00:51 Se schimbă ora
Peste câteva zile se schimbă ora. Astfel, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie, adică în noaptea de 26 spre 27 octombrie se va trece la ora de iarnă. Acest ...
Deși la sfârșitul săptămânii trecute a fost depusă o contestație la licitația pentru reabilitarea Cazinoului, veștile sunt bune. „Vineri 13, pe la ora 13, s-a depus ...
În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele ...
Consumatorii din localitățile Cumpăna și 23 August nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și ...
Începând de astăzi, strada Mihai Viteazul intră în reabilitare. Artera va fi închisă circulației vehiculelor pe porțiunea cuprinsă între Bulevardul Ferdinand și ...
Pasionat de istorie și de trecutul ținutului dobrogean, în ultimii ani, sergentul major Pascale Roibu, scafandru militar constănțean, a contribuit semnificativ la ...
Prostituția este „înfloritoare” pe varianta Constanței. Asupra acestui aspect a atras atenția deputatul USR, Stelian Ion, într-un mesaj transmis pe ...
Un cetățean român și trei cetățeni din Republica Moldova sunt cercetați de procurorii DIICOT fiind acuzați de trafic de droguri de risc și trafic ...
După ce 390 de biciclete au fost puse gratuit la dispoziția constănțenilor și a turiștilor începând cu luna mai a acestui an, au avut loc mai multe ...
O substație de ambulanță a fost inaugurată, luni, 14 octombrie, în comuna Mihail Kogălniceanu. Această substație reprezintă un proiect mai vechi al Serviciului de ...
Angajații Direcției Regionale Drumuri și Poduri Constanța au început, luni, 14 octombrie, montarea parapetelor din beton pe DN 3, porțiunea dintre Valu ...
Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a decis să înființeze Orchestra universitară simfonică, aceasta urmând a fi formată din foști și actuali studenți sau cadre ...
Pentru că sezonul rece este foarte aproape, iar în curând vor fi pornite instalațiile de încălzire, autoritățile locale s-au reunit la începutul acestei săptămâni, în ședință ...
Timp de două zile, marți, 15 octombrie, dar și miercuri, 16 octombrie, Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare” îi așteaptă pe cei mici la ultima premieră, a ...
Ieri, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a fost marcată cu evlavie de locuitorii comunei Cumpăna. Încă de la primele ore ale dimineții, tineri, bătrâni, bărbați ...
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat luni, în debutul ședinței de Guvern, că va aproba un proiect prin care persoanele cu dizabilități vor primi vouchere pentru ...
După vandalizarea a patru stații de biciclete la scurt timp după ce sistemul bike-sharing a fost dat în folosință, zilele trecute patru biciclete au fost sustrase din ...
Municipiul Constanța s-a înfrățit cu Playa del Carmen, din Mexic.Municipiul Constanța va fi prezent în perioada următoare la o reuniune ...
Proiectul de reabilitare a trei bulevarde, inclusiv a platoului din fața Gării Constanța, a primit girul Consiliului Local Constanța.Bugetul necesar lucrărilor este ...
Social Politică Sport
Cultură-Educație Economie Actual
Fun Arhiva