Locuri de joacă reabilitate, la Constanța!

de Cuget Liber Marţi, 16 Iulie 2019 202
Amenajarea locurilor de joacă din municipiul Constanța continuă cu spațiile destinate celor mici de pe bulevardul Tomis, bl. TAV 5, și aleea Hortensiei.

Zilele trecute a fost turnat primul strat al covorului antitraumă, iar acum se lucrează intens pentru ca și al doilea să fie finalizat cât mai curând. Imediat ce se vor finaliza lucrările în cele două spații de joacă urmează ca echipele să se mute pe strada Baba Novac și de pe aleea Viitorului.

În tot acest timp, pe strada Traian, bl A4-A5, se lucrează la reabilitarea parapetului care înconjoară spațiul de joacă, iar la cel de pe strada Constantin Brâncuși se amenajează infrastructura. Totodată, la locurile destinate celor mici de pe strada B.P. Hașdeu bl L3-L4 și L7-L8 se montează echipamentele. Pe măsură ce lucrările se vor finaliza în toate aceste spații se va începe turnarea covorului antitraumă, multistrat.

Pentru ca cei mici să fie în siguranță, primul strat are o grosime de 3 cm și este compus din granule de cauciuc reciclat pentru atenuarea șocurilor, iar al doilea este unul de uzură, format din granule colorate cu care se realizează diferite desene. Sistemul este unul permeabil și care nu creează praf, iar pentru a putea fi folosit, fiecare strat de cauciuc are nevoie de minimum 24 de ore pentru a se întări. Astfel, revenim cu apelul către toți locuitorii orașului să nu intre în spațiiile de joacă în curs de amenejare, pentru a se evita riscul unor eventuale accidentări.

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei