Litoralul își așteaptă turiștii de toamnă. Sejur de șase nopți la Mamaia, cu 265 lei

233
Litoralul își așteaptă turiștii de toamnă. Sejur de șase nopți la Mamaia, cu 265 lei - litoral-1503939833.jpg

Articole recomandate

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) derulează programul "Litoralul pentru Toți", ediția de toamnă 2017, în perioada 28 august - 1 octombrie 2017, cu posibilitatea de prelungire, a anunțat FPTR pe site-ul propriu.

"Programul special Litoralul pentru Toți suscită de la an la an un interes crescând din partea turiștilor, cărora le venim în întâmpinare cu sejururi în extrasezon pe litoralul românesc, la prețuri foarte avantajoase. Pentru a veni în sprijinul turiștilor, lansarea acestei ediții beneficiază de aceleași tarife maximale din ediția din primăvară 2017, ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea și prețuri inferioare acestor plafoane tarifare", menționează sursa citată.

Pentru zona Mamaia - Constanța - Eforie tarifele maximale pentru această ediție la sejur 6 nopți/persoană ajung până la 205 lei la Hotel 1*, fără mic dejun, 235 lei / la Hotel 2*, fără mic dejun, 265 lei la Hotel 3*, fără mic dejun, 315 lei la Hotel 2* cu mic dejun, 425 lei la Hotel 3* cu mic dejun, 485 lei la Hotel 4*, cu mic dejun, 605 lei la Hotel 5 *, cu mic dejun.

Pentru sudul litoralului (stațiunile Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche), tarifele maximale pentru această ediție pornesc de la 159 lei de persoană pentru un Hotel de o stea, fără mic dejun, și ajung la 469 lei pentru un Hotel de 5 stele cu mic dejun.

"Sejurul minim este de 6 nopți, dar se pot valorifica și sejururi mai mari de 6 nopți. Pentru prestatorii care oferă servicii de cazare cu mic dejun sau all inclusive, valoarea mesei va fi stabilită de fiecare prestator în parte. Sejururile achitate nu sunt transmisibile și nu se permite restituirea sumelor plătite decât în condițiile legii. Oferta va fi valorificată numai prin agențiile de turism, relația contractuală realizându-se între agenție și turist, respectiv între hotel și agenție. Referitor la tarifele practicate, menționăm că FPTR propune păstrarea tarifelor de la ediția precedentă, precum și diferențierea pe fiecare categorie de clasificare și între stațiunile din nordul și sudul litoralului", menționează Federația.

Negocierea tarifelor și a comisioanelor se face de către fiecare prestator în parte cu fiecare agenție parteneră prin încheierea unui contract, anexa la contract sau convenție. Organizațiile implicate în lansarea acestui program vor face numai propuneri de tarife și comisioane maximale. Comisionul recomandat pentru agențiile de turism va fi de aproximativ 15% incluzând TVA. Taxele locale se achită separat, de către turist, la recepția hotelului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4421 secunde