Lista țărilor europene care impun carantina sau izolarea pentru români

de Cuget Liber Miercuri, 08 Iulie 2020 802
Tot mai multe țări europene interzic accesul românilor sau solicită carantina / autoizolarea la domiciliu. Chiar în cursul acestei zile, Austria a impus restricții de călătorie, după ce pe data de 3 iulie Marea Britanie a anunțat o decizie similară, informează Observatornews.ro.


Mai multe țări interzic complet cetățenilor sosiți din România, Malta fiind una dintre acestea. Nici Norvegia sau Finlanda nu mai permit accesul persoanelor venite din România, în timp ce Danemarca cere dovada unei rezervări de cel puțin șase zile de cazare pentru a permite accesul.


Țări din Europa în care se impune carantinarea persoanelor sosite din România


Mai multe țări europene permit accesul persoanelor din România, cu condiția ca acestea să intre în izolare sau carantină timp de 14 zile. Printre ele se numără Estonia, Letonia, Lituania, Irlanda, Slovenia și Slovacia. De astăzi, Marea Britanie sau Irlanda de Nord vor proceda similar cu cei veniți din țara noastră.


Începând din data de 9 iulie, toate persoanele ce ajung în Austria venind din România vor trebui să prezinte rezultatul negativ al unui test pentru SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 4 zile. În caz contrar se impune autoizolarea pentru două săptămâni. Cei care nu respectă decizia riscă amenzi de până la 1.450 de euro.


Partea austriacă a precizat că măsura anunțată are caracter temporar, aceasta urmând a fi revizuită în funcție de evoluțiile epidemiologice, a transmis Ministerul Afacerilor Externe (MAE).


Grecia nu a anunțat, până la acest moment, o astfel de măsură.


Pe data de 8 iulie România a ajuns prima țară din Uniunea Europeană la numărul de cazuri confirmate în ultimele 24 de ore.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei