La un pas de epidemie de gripă! Triajul în școli, foarte important

172
La un pas de epidemie de gripă! Triajul în școli, foarte important - elevi-1548000249.jpg

Articole recomandate

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, recomandă, în contextul creșterii numărului cazurilor de gripă, ca persoanele care prezintă simptome să se adreseze medicului de familie, să nu meargă în colectivitate sau în locuri aglomerate, iar în școli să se facă triaj epidemiologic.

"Pentru cei care prezintă simptome, primul lucru să meargă la mediul de familie și, dacă se poate, să nu ieșim din casă în colectivitate, în locuri aglomerate. De asemenea, foarte important este triajul epidemiologic în școli, triaj care poate fi făcut de către cadrele didactice, adică pur și simplu recunoașterea unui copil care prezintă simptomele unei răceli. Important este să nu folosim automedicația, să urmăm cu strictețe recomandările specialiștilo", a declarat, astăzi, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, la Realitatea TV.

Ministrul a reafirmat că "nu suntem foarte departe de declararea epidemiei de gripă".

"Nu suntem foarte departe de declararea epidemiei și dacă trei săptămâni la rând avem săptămână epidemică, adică numărul cazurilor confirmate este mai mare decât numărul cazurilor estimate, putem vorbi despre o epidemie. Avem deja o săptămână epidemică și avem toate șansele ca joi, când vom prezenta datele INSP, să avem și a doua săptămână epidemică. De aceea, măsurile pe care împreună cu specialiștii le-am comunicat Direcțiilor de Sănătate Publică și Ministerului Educației sunt măsuri ca și în cazul unei epidemii de gripă", a explicat ministrul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 09 Ianuarie 2019
Stire din Sănătate : Gripa face ravagii. Vaccinați-vă!
Pagina a fost generata in 0.9843 secunde