Klaus Iohannis: Forțele Navale Române sunt parte importantă a Armatei României

240
Klaus Iohannis: Forțele Navale Române sunt parte importantă a Armatei României - mwe3ogq1yta5otrkmdhmn2m3nmqzngez-1597479653.jpg

Articole recomandate

Forțele Navale Române, de la a căror înființare se împlinesc anul acesta 160 de ani, sunt parte importantă a Armatei României și acționează alături de camarazii lor din NATO pentru ca mările și oceanele să fie mai sigure, a declarat președintele Klaus Iohannis


"Forțele Navale Române, de la a căror înființare se împlinesc anul acesta 160 de ani, sunt parte importantă a Armatei României, acționează alături de camarazii lor din NATO pentru ca mările și oceanele să fie mai sigure. Dar misiunile Forțelor Navale nu pot fi îndeplinite doar prin abnegația și implicarea marinarilor, fiind necesare echipamente performante cu care să-și realizeze sarcinile încredințate, la cele mai înalte standarde. Eforturile pe care marinarii le fac pentru a-și îndeplini misiunile, în condiții pe care și le-ar dori mai bune, spun totul despre dedicarea și capacitatea lor de sacrificiu. Alocarea, începând cu anul 2017, a 2% din Produsul Intern Brut pentru bugetul Apărării și garanția acordării acestor resurse pe termen lung au creat condițiile necesare pentru modernizarea înzestrării Armatei României, inclusiv a Forțelor Navale, ceea ce constituie și un impuls necesar revigorării industriei naționale de apărare. Prin programe multianuale coerente, vom oferi industriei românești șanse de relansare", a declarat Klaus Iohannis, sâmbătă, în discursul susținut în cadrul activităților desfășurate în Portul Militar din Constanța cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române.


El a menționat în context că obiectivele României la Marea Neagră rămân neschimbate: "Respectiv, consolidare în partea estică a unei zone stabile democratice și prospere prin racordarea spațiului Mării Negre la valorile și procesele de cooperare europene și euroatlantice, precum și dinamizarea cooperări regionale cu accent pe proiecte care generează beneficii concrete pentru cetățenii României și ai statelor din regiune".


Ce-a de-a 118-a ediție a Zilei Marinei, organizată în Portul Militar Constanța, fără participarea publicului, este dedicată anul acesta aniversării a 160 de ani de la constituirea Marinei Militare.


La eveniment sunt prezenți președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, premierul Ludovic Orban, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă și ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4201 secunde