Invitație la distracție: carnaval în Satul de Vacanță din Constanța

405
Invitație la distracție: carnaval în Satul de Vacanță din Constanța - satuldevacanta1-1467994437.jpg
Ne apropiem de prima jumătate a sezonului estival, iar lista evenimentelor pe litoralul românesc reușește să atragă din ce în ce mai mulți iubitori de soare, mare, distracție, dar și multiple opțiuni pentru relaxare și activități de familie.

Conform declarațiilor hotelierilor din stațiunea Mamaia, pe lângă sejururile rezervate pentru o săptămână, week-end-urile din următoarea perioadă, se anunță cu un grad de ocupare de sută la sută. Mamaia rămâne în continuare în topul preferințelor pe litoralul româ-nesc, fiind una dintre cele mai frumoase stațiuni, care se bucură, de la an la an, de schimbări majore, oferind turiștilor din ce în ce mai multe opțiuni și activități în vacanța lor de vară.

Hotelurile, restaurantele și cluburile își întâmpină turiștii cu construcții noi și moderne, servicii ireproșabile și facilități complexe, care satisfac nevoile fiecăruia. "Pe lângă calendarul de evenimente dezvoltat și lansat de către Asociația Litoral - Delta Dunării, care este în continuare deschis propunerilor de noi proiecte de interes pentru turiștii din stațiunea Mamaia și Satul de Va-canță, ne putem lăuda și invita turiștii la foarte multe evenimente pe care le-au pregătit atât în timpul săptămânii, cât și în week-end, hotelierii, cluburile și restaurantele. Îi încurajăm pe aceștia să își rezerve vacanța de vis pe litoralul românesc și să vină pregătiți pentru distracție, relaxare, activități de familie, multe petreceri, pe timpul zilei sau seara la club, sporturi nautice pentru iubitorii de adrenalină. Constanța, Mamaia și Satul de Vacanță sunt un trio de succes pentru un sejur complet de atracții turistice pe litoral", declară Oana Vorniciuc, purtătorul de cuvânt al sta-țiunii Mamaia și Satului de Vacanță.

În premieră, anul acesta, carnavalul se mută în Satul de Vacanță. Astfel, începând de joi, 14 iulie, în fiecare seară de joi a săptămânii, până la sfâr-șitul sezonului estival, vor fi organizate carnavaluri în parcul de distracții Luna Park.

"Săptămâna viitoare, va fi o paradă Disney, cu personaje de desene animate. Aceasta va începe în Mamaia, de la piațeta Cazinou, se va opri la piațeta Perla, unde micuții vor avea parte de test drive cu hoverboard, apoi se va ajunge în parcul de distracții din Satul de Vacanță, unde vor fi multe evenimente pentru copii și concerte", completează Oana Vorniciuc. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Iulie 2016
Stire din Social : Deschideți podul Agigea!
Sâmbătă, 02 Iulie 2016
Stire din Economie : Creștere spectaculoasă în turism
Pagina a fost generata in 0.937 secunde