Invitație la bibliotecă. Amintiri despre „1989. Revoluția de Catifea“

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 12 Noiembrie 2019 133
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța aduce în atenția publicului, joi, 14 noiembrie, de la ora 17.30, expoziția „1989. Revoluția de Catifea”, care va putea fi admirată de către cei interesați până la data de 31 decembrie.


„În urmă cu 30 de ani, mai multe state au avut parte de revoluțiile ce au făcut posibilă trecerea către libertate. Printre acestea, Cehoslovacia. Cu această ocazie, Centrul Ceh, alături de Ambasada Cehiei și biblioteca noastră prezintă această expoziție. În 1988 au avut loc mai multe manifestații împotriva regimului sovietic, pe 21 august, 28 octombrie și 10 decembrie. Aceste evenimente au luat amploate odată cu exprimarea dorinței de libertate a cetățenilor pe parcursul Săptămânii Palach, între 15 și 21 ianuarie 1989. Intervențiile brutale repetate împotriva celor care veneau în Piața Sfântului Vaclav din Praga pentru a comemora 20 de ani de când studentul Jan Palach își dăduse foc, în semn de protest i-au determinat pe cetățenii până atunci inerți să treacă la acțiune.  Evenimentele care au declanșat izbucnirea manifestului civic în rândul populației au fost mitingurile de mare amploare din orașele Germaniei de Est și căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989. Studenții de la Praga au organizat o manifestație autorizată pe data de 17 noiembrie 1989, iar sute de mii de oameni au invadat spațiul public scandând dorința de libertate și eliberare de sub asuprirea sovietică”, a declarat directorul instituției de cultură, Corina Apostoleanu.


Ea a precizat că această expoziție conține fotografii iconice realizate de 15 dintre cei mai buni fotografi cehi, care au surprins momente cheie ale istoriei cehoslovace recente, când, după 40 de ani, dictatura comunistă a luat sfârșit, ca dovadă demonstrația împotriva regimului totalitar din anul 1988, Săptămâna „Palach” din 1989 și ziua de 17 noiembrie 1989, respectiv atmosfera emoțională și plină de entuziasm care a urmat. 


Multe dintre aceste fotografii de excepție au căpătat, cu timpul, caracter legendar și, datorită valorii lor documentare și artistice, ne întorc, parcă, în acea atmosferă de emoție și entuziasm care predomină în întreaga societate la acea vreme. Totodată, expoziția include și un set de fotografii ale plecării trupelor sovietice din Cehoslovacia în 1990-1991, fenomen care a desăvârșit Revoluția de Catifea. 


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei