Investiție importantă la Spitalul Județean. Cine sunt pacienții beneficiari

1323
Investiție importantă la Spitalul Județean. Cine sunt pacienții beneficiari - centru1-1525794112.jpg

Articole de la același autor

În sfârșit, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Constanța are un centru dedicat pacienților cu boli inflamatorii intestinale. Potrivit reprezentanților unității sanitare, acesta este al treilea din țară, după București și Cluj-Napoca, și este o inițiativă a Asociației Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România, în parteneriat cu Clubul Român pentru Boala Crohn și Colită Ulcerativă, împreună cu SCJU. 


"Prin inaugurarea Centrului Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale, vom oferi pacienților cu boli inflamatorii intestinale acces la cel mai bun standard de diagnostic, tratament și îngrijire, printr-o abordare multidisciplinară, integrată, centrată pe pacient. Pacienții care suferă de afecțiuni precum boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică au nevoi foarte complexe, care diferă în funcție de stadiul și momentul de diagnostic al bolii, vârstă sau starea generală de sănătate. În cadrul centrelor dedicate, pacienții primesc servicii medicale personalizate, care țin cont de aceste nevoi și care sunt adaptate permanent în funcție de răspunsul pacientului la tratament și de evoluția lui. Mai mult decât atât, la îngrijirea pacientului contribuie echipe multidisciplinare, care stabilesc împreună terapia fiecărui pacient și planul de îngrijire al acestuia", a declarat prof. univ. dr. Eugen Dumitru, coordonatorul Compartimentului de Gastroenterologie și Endoscopie Digestivă. 


Ca urmare, pacienții care vor avea nevoie de serviciile medicale ale centrului recent înființat vor putea fi monitorizați și tratați, fie în cadrul serviciilor spitalizării de zi, fie prin spitalizare continuă. 


"Am fost de acord încă de la început cu înființarea acestui nou centru. Încercăm, astfel, să ne aliniem medicinei europene și să venim în sprijinul pacienților cu o echipă de specialiști din toate disciplinele, iar cei aflați în suferință să poată fi diagnosticați și tratați cât mai repede", a declarat dr. Cătălin Grasa, managerul SCJU. 


El a precizat că pacienții vor avea la dispoziție și un număr de telefon, la care vor putea vorbi cu specialiștii. 


"Pacientul se prezintă și spune că are o problemă legată de boli inflamatorii intestinale. Automat va fi îndrumat către cabinetul de consultații, unde va avea loc o discuție între medic și pacient, după care, în funcție de problema pe care o are pacientul, fie va primi o rețetă medicală, fie va fi internat prin intermediul spitalizării de zi sau, dacă are o problemă complexă, se vor face demersurile pentru internare. Ideea este că pacientul va fi preluat în cel mult 24 de ore", a subliniat dr. Eugen Dumitru. 


În România, circa 15.000 de pacienți sunt diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică, iar la Constanța, numărul pacienților cu boli inflamatorii intestinale este într-o continuă creștere. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9493 secunde