Invazie de muncitori la negru pe litoral

337
1
Invazie de muncitori la negru pe litoral - fotofondinvazie1-1435941919.jpg

Articole de la același autor

r Peste 150 de muncitori depistați fără contracte de muncă

Agenții economici de pe litoral care au așteptat un an întreg începerea sezonului estival sunt puși pe îmbogățit, fără să mai țină cont de legile în vigoare. Vor să aibă clienți mulți, să câștige foarte mult și să dea puțin sau deloc înapoi statului. Altfel nu se explică numărul exagerat de mare de muncitori la negru pe care inspectorii de muncă i-au depistat în numai câteva zile, pe litoral.

Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța a efectuat, luna trecută, numeroase controale la societățile comerciale din Constanța. Din cei 354 de angajatori, aproape un sfert au fost găsiți cu nereguli și sancționați.

"Controalele au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale din legislația muncii, securitatea și sănătatea în muncă a salariaților precum și verificarea măsurilor dispuse cu ocazia controalelor anterioare. Corpul de control Relații de Muncă din cadrul I.T.M. Constanța a aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, din care 56 amenzi în valoare de 630.000 lei și 15 avertismente. Au fost dispuse 519 măsuri de remediere a neconformităților", a declarat directorul executiv al ITM Constanța, Eugen Bola.

Potrivit acestuia, au fost identificate 152 de persoane care lucrau fără forme legale de angajare la 20 de agenți economici. "Pentru trei angajatori, unde au fost găsite 67 persoane care lucrau fără forme legale de angajare au fost înaintate propuneri de cercetare penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru a stabili dacă aceștia se fac vinovați de încălcarea prevederilor art. 264 (3) din Lg.53 / 2003 republicată", mai precizează Eugen Bola.

Nereguli la munca suplimentară ori de noapte

De asemenea, au mai fost depistate încălcări ale prevederilor legale privind repausul săptămânal, evidența orelor de lucru prestate de salariați, încheierea în formă scrisă și transmiterea în Revisal a contractului individual de muncă, dar și privind acordarea drepturilor salariale și munca suplimentară ori de noapte.

În plus, inspectorii din cadrul corpului de control Securitate și Sănătate în Muncă au verificat 198 agenți economici. Cu acest prilej, au dispus un număr de 402 măsuri de remediere a neconformităților constatate și au aplicat 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 58.500 lei.

Comentează știrea

Mihai
22 iulie 2015
oferta

Cautam colaboratori pentru publicare anunturi. Se lucreaza comod de acasa maxim 3 ore pe zi, in functie de abilitati. Cerinte: calculator, conexiune internet , rabdare, cunostinte minime PC, seriozitate, perseverenta, atentie la detalii . Nu este necesara experienta. Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail. Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Pentru informatii trimiteti textul ,,info’’ la adresa : [email protected]

Articole pe aceeași temă

Marţi, 30 Iunie 2015
Stire din Cultură-Educație : La Jupiter,  spectacALL INCLUSIVE
Pagina a fost generata in 0.467 secunde