Intri în spital cu o boală și ieși cu alta. Va scăpa Spitalul de Urgență Constanța de infecțiile din sistem?

1218
Intri în spital cu o boală și ieși cu alta. Va scăpa Spitalul de Urgență Constanța de infecțiile din sistem? - intriinspital-1558283580.jpg

Articole de la același autor

Nu există unitate sanitară care să nu se confrunte, an de an, cu pacienți care s-au internat cu o boală, iar în spital să se fi pricopsit și cu alte probleme de sănătate. Este vorba despre binecunoscutele infecții nosocomiale, adică acele infecții dobândite în spital, care se împart în două categorii. 


Primele sunt infecțiile nosocomiale dobândite în spital, dar cu germeni proprii, adică pacientul vine cu germenii de acasă, dar dezvoltă infecția în spital, în timp ce celelalte sunt infecțiile nosocomiale cu germeni proprii spitalului, caz în care pacientul fie dobândește germenul de la un alt pacient, fie germenul este colportat prin diverse manevre medicale.
Așa cum era de așteptat, cele mai multe astfel de infecții au apărut la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, unde, numai anul acesta, au fost înregistrate 95 de infecții asociate activității medicale, raportate la cei 17.856 pacienți externați până la data de 1 mai. Reprezentanții unității sanitare spun că este vorba despre infecții digestive, respiratorii, infecții de plagă sau septicemii. 


Spre exemplu, clostridium difficile este o bacterie care cauzează iritarea intestinului și a colonului. Această inflamație, denumită "colită" poate cauza diaree, febră și crampe abdominale. Contaminarea se face de la persoană la persoană, dar este foarte des întâlnită și la persoanele care iau antibiotice în timp ce sunt internate în spital. La fel se întâmplă și în cazul celorlalte infecții, toate se transmit de la un bolnav la altul foarte ușor. 
Tocmai de aceea, unitatea vrea să-și monitorizeze pe viitor cât mai bine infecțiile suplimentare ce pot apărea pe parcursul internării unui pacient. 


Pentru prevenirea apariției acestor infecții, conform planului anual de autocontrol, echipa din cadrul Serviciului Prevenire Infecții Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) efectuează, în mod constant, controale cu recoltare de probe de salubrități, sterilități, microaerofloră, tegumente, apă sterilă din secțiile spitalului, având ca scop verificarea efectuării operațiunilor de curățenie, dezinfecție și sterilizare, dar și respectarea regulilor de igienă, atât în rândul personalului medical, cât și al pacienților. 


Controale pe secții


"În cazul declarării unei infecții asociate asistenței medicale, aceste controale se repetă în sectorul/secția respectivă, pentru identificarea sursei. Totodată, se iau măsurile de izolare a cazurilor/contacților, iar în funcție de natura infecției, se instituie tratamentul medicamentos, în funcție de antibiogramă, acolo unde este cazul. Mai mult, se reia instruirea personalului privind precauțiunile standard, pe baza procedurilor și protocoalelor existente, se verifică periodic stocul de materiale de curățenie și substanțe dezinfectante la nivelul secțiilor, completându-se stocul existent pe secție, acolo unde este necesar", a precizat directorul SCJU, dr. Cătălin Grasa. 


Ce se ascunde, însă, sub denumirea asta de infecții nosocomiale?
Bacterii, virusuri, fungi, microorganisme care ne înconjoară la tot pasul. Specialiștii spun că fiecare om are cam de zece ori mai multe microorganisme care-l tapetează la nivelul pielii și mucoaselor, comparativ cu numărul propriilor celule din corpul lui. Deci noi suntem în simbioză cu microorganismele. Se pare că aceste microorganisme pot forma un scut protector în jurul nostru, în anumite momente, de imunodepresie a sistemelor noastre de apărare, cum ar fi distrugerea pielii, a mucoaselor, odată ce sunt invalidate etc. 


Altfel spus, aceste micoorganisme profită de pe urma unei anumite situații de imunodeficiență de moment, pentru a genera infecții. De aici, apar complicațiile și bolnavul care a avut acest ghinion, își va prelungi spitalizarea, până când se va însănătoși și va putea pleca acasă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4699 secunde