Intrare gratuită, astăzi, la Microrezervație, Delfinariu și teatrele din Constanța

371

Articole de la același autor

Copiii și constănțenii sunt așteptați, astăzi, să sărbătorească Unirea Dobrogei cu România, mergând la teatru, la Delfinariu, Planetariu sau la Microrezervație. Cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la unirea tărâmului dobrogean cu România, toate instituțiile din subordinea Consiliului Județean Constanța își vor deschide astăzi porțile pentru publicul larg, iar intrarea va fi gratuită.

La Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, respectiv Delfinariu, reprezentațiile vor începe de la orele 11.00, 13.00, 15.00. La Microrezervație, va fi prezentat un spectacol ecvestru în costume tradiționale românești, între orele 9.00 și 15.00, iar la Planetariu se va putea urmări un program de prezentare a bolții cerești și aspecte din folclorul românesc, în intervalul orar 10.15 - 14.15.

Tot astăzi, va fi o zi a Porților Deschise, iar vizitatorii vor beneficia de intrare liberă la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul de Artă, precum și la Biblioteca Județeană "Ioan N.Roman" Constanța. De asemenea, Teatrul de Stat Constanța a pregătit, în premieră, evenimentul cultural de muzică și poezie intitulat "Dincolo de Întâmplări", eveniment ce se va desfășura începând cu ora 19.00. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1076 secunde