Inconștiență! Șoferi băuți, prinși la volan

181

Articole de la același autor

Deși amenzile sunt foarte mari, iar riscul de a provoca o tragedie este și mai mare, mai mulți șoferi inconștienți s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Aceștia s-au ales cu dosar penal.

La începutul săptămânii, polițiștii au depistat un tânăr de 21 de ani, care a condus un autoturism pe raza localității Rasova, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere. Acesta a refuzat prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, iar polițiștii din cadrul Postului de Poliție Rasova l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cu propunere de arestare preventivă.

Marți, 14 august, în jurul orei 22.40, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Ciobanu, județul Constanța, care conducea un autoturism, dinspre localitatea Hârșova către Constanța, fără a avea luminile de întâlnire în funcțiune. ​În urma controlului, aceștia au constatat că la volanul mașinii se afla un bărbat sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, ulterior fiind condus la spital pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge unde, de asemenea, a refuzat.

În aceeași zi, ​în jurul orei 1.40, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au depistat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Plopu, județul Prahova, care a condus un autoturism pe strada Cișmelei, din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. ​Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, ulterior fiind condus la spital pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Ieri dimineață, polițiștii de la Mangalia au oprit un alt bărbat, de 24 de ani, din București, care conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, din localitate, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Tot ieri, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ostrov au depistat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care a condus un autoturism pe raza localității, fiind sub influența băuturilor alcoolice, iar polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din localitatea Lumina, județul Constanța, care a condus un autoturism pe strada Belșugului, din localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Un alt caz grav a fost identificat de polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, care au prins la volan un bărbat în vârstă de 73 de ani, din județul Neamț, deși consumase băuturi alcoolice. ​Polițiștii au condus persoanele în cauză la spital pentru a li se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. ​În plus, au întocmit dosare penale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9164 secunde