Începe imunizarea populației. Dozele de vaccin antigripal vor ajunge la Constanța până la sfârșitul lunii

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 14 Octombrie 2017 140
Prima tranșă de vaccin antigripal, din totalul celor 155.000 de doze solicitate de conducerea Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ), va ajunge, la Constanța, în maxim două săptămâni.

Între timp, specialiștii din cadrul DSPJ au început monitorizarea cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii, pneumonii și gripă. Prin urmare, medicii de familie și medicii din spitale vor raporta, tot timpul, la DSPJ, numărul persoanelor care se vor îmbolnăvi. Monitorizarea acestor afecțiuni va dura până în primăvară.

Campania propriu-zisă de vaccinare antigripală va debuta imediat ce fiolele de ser vor ajunge în cabinetele medicilor de familie. Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a precizat că, în prezent, a fost finalizată procedura pentru achiziția unei prime cantități de vaccin, mai mică decât necesarul pentru tot anul, urmând ca primele doze să ajungă, în teritoriu, la sfârșitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie. Necesarul de vaccin antigripal va fi completat la începutul lunii noiembrie, a estimat el.

Ca în fiecare an, prioritate la vaccinare vor avea persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copiii și bătrânii instituționalizați, dar și personalul medical. Campania se va derula prin cabinetele medicilor de familie și în unități sanitare cu paturi.

Cea mai bună metodă de prevenire a gripei este vaccinarea antigripală, spun specialiștii. Prin urmare, medicii recomandă vaccinarea, mai ales că nu există efecte adverse, dar și evitarea zonelor aglomerate și igiena riguroasă, care au un rol important în prevenirea gripei.

Ca măsuri generale de prevenție se recomandă evitarea aglomerărilor umane sau a contactului cu persoanele bolnave, dar și vaccinarea înainte de perioadele cunoscute ca fiind favorabile apariției gripei. Specialiștii sunt de părere că cea mai indicată perioadă de vaccinare este octombrie-decembrie, dar în același timp li se cere pacienților să păstreze o igienă corporală riguroasă, iar spațiile în care locuiesc să fie neapărat aerisite, încălzite și luminoase.

Categoriile de persoane care sunt predispuse la gripă sunt bolnavii cronici, în special cei cu afecțiuni respiratorii cronice, dar și diabeticii și cardiacii, copiii și adulții cu astm bronșic, care au o evoluție gravă a bolii, personalul medico-sanitar, dar și persoanele vârstnice.

În cazul gripei, automedicația nu este recomandată, așa că la primele semne de boală este recomandată prezentarea la medicul de familie. „Trebuie evitată automedicația, iar prezentarea la medicul de familie să se facă la primele semne de boală. Ca profilaxie pentru gripă, există vaccinarea antigripală. Cei care nu pot fi imunizați gratuit, un vaccin costă 30 - 40 lei, în timp ce trecerea prin boală este foarte costisitoare și poate avea urmări foarte grave”, mai spun specialiștii.

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei