În căutare de turiști! Delta Dunării, promovată la Madrid

246
1
În căutare de turiști! Delta Dunării, promovată la Madrid - romaniaturism-1494520617.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a demarat acțiunile de repoziționare a României pe harta mondială a turismului. Timp de două zile, acesta a participat, la Madrid, la diferite întâlniri și discuții cu reprezentanți ai autorităților spaniole, dar și cu tur-operatori, în vederea atragerii lor către destinațiile turistice românești. 


Vizita s-a încheiat cu un eveniment de promovare a Deltei Dunării, intitulat "The Danube Delta Evening - The untouched land of beauty, nature and wilderness" și care l-a avut ca invitat special pe secretarul general al Organizației Mondiale a Turismului, Taleb Rifai. 


De asemenea, la acțiune au participat conducerea Secretariatului OMT, miniștri și șefi de delegație ai statelor reprezentate la reuniunea Consiliului Executiv al OMT, ambasadori ai statelor din cadrul organizației, oficiali spanioli din domeniul turismului, membri ai corpului nobilimii din Asturias, conducerea Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor din domeniul Turismului, tour-operatori din Spania și România, reprezentanți mass-media și bloggeri de specialitate. 


Ministrul român al Turismului a pus accentul pe candidatura României la Consiliul Executiv al OMT pentru mandatul 2018 - 2021. De asemenea, un punct central al intervenției sale a fost promovarea potențialului turistic al României și al Deltei Dunării, ca unul dintre elementele centrale ale demersurilor Ministerului Turismului pe linia încurajării unui turism ecologic și sustenabil, în contextul Anului Internațional al Turismului Sustenabil pentru Dezvoltare. 


Comentează știrea

Dobre si / fara..fiii
12 mai 2017
Corina fara deplasare si barbat...

Pai nu a fost si Corina Martin...!?! Nu-mi vine sa cred ca nu a folosit bani din taxa de promovare ptr deplasare la Madrid cu "Dobre paine cu taratze"...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.558 secunde