Vieți de copii salvate!

Hipermarketul cora a cumpărat aparatură medicală pentru secțiile de Pediatrie

3412

Articole de la același autor

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) și Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) au primit, luna aceasta, echipamente medicale și mobilier din partea hipermarketului cora. Acest lucru a fost posibil datorită casierelor cora, care,

din luna mai a acestui an și până

la sfârșitul lui iulie, au încercat zi de zi să-i convingă pe constănțeni să doneze bani pentru a ajuta

la dotarea secțiilor

celor două unități sanitare.

Banii au fost strânși în cadrul campaniei "Luna inimilor deschise". La final, s-a ajuns la suma de 129.776 lei, bani proveniți din donațiile clienților și din sumele oferite de hipermarketurile cora Brătianu și cora City Park din Constanța. Apoi, prin intermediul Asociației "Dăruiește Aripi", banii au fost folosiți pentru utilarea secțiilor de Pediatrie.

Precizăm că "Luna inimilor deschise" este o acțiune de tradiție cora. Prima campanie a fost implementată în urmă cu 12 ani, când reprezentanții cora au hotărât că vor numi luna mai «luna cora», în care, an de an, este organizată o acțiune de strângere de fonduri, alături de clienți.

"Încheiem acum o nouă campanie, cu scopul de a-i ajuta pe medici și pe pacienți, deopotrivă. Generozitatea clienților noștri mă bucură și îmi dă speranță să cred într-un viitor mai bun, în care empatia și grija pentru aproape își fac tot mai mult loc în sufletul românilor. Anul acesta, prin echipamentele achiziționate pentru Spitalul Clinic de Boli infecțioase Constanța și pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, sperăm să îmbunătățim accesul pacienților la serviciile medicale din oraș", a declarat Cristian Năstase, director cora City Park.

Potrivit acestuia, clienții au putut dona la casele de marcat tichetul cora (bon valoric de reducere) sau orice sumă de bani pentru care au primit bon fiscal. Astfel, s-au adunat 104.776 lei, la care s-a adăugat suma de 25.000 de lei oferită de cora Brătianu și cora City Park.

Directorul cora a mai spus că sistemul medical are nevoie de infuzii uriașe de fonduri și pe această cale le mulțumește celor de la Asociația "Dăruiește Aripi", care sunt foarte atenți la suferințele semenilor. După ce au strâns banii, cele două hipermarketuri cora din Constanța au cumpărat împreună cele necesare.

În prezent, spitalele se bucură de un echipament auditiv nou, un stabilizator de tensiune, un nebulizator (dispozitiv medical care generează aerosoli pentru îmbunătățirea respirației, folosit în terapiile respiratorii), un aparat aerosoli și două pulsoximetre, cu ajutorul cărora se măsoară pulsul și oxigenul etc.

Oglinda faptelor noastre!

La rândul său, directorul "Dăruiește Aripi", Alina Pătrăhău, a precizat că viața copiilor noștri este, de fapt, oglinda faptelor noastre, iar cora este un partener care a înțeles acest lucru.

"Suntem onorați să fim aleși, pentru al doilea an consecutiv, să fim parte din campania «Luna inimilor deschise». Este o mare bucurie să vedem cum mai multe suflete își unesc eforturile pentru a dărui, iar campania cora este un real exemplu de implicare în comunitate: de la echipa de management, la doamnele de la casele de marcat, până la medicii rezidenți care au făcut voluntariat și constănțenii care au donat. Le mulțumim tuturor pentru dedicarea cu care au făcut posibil, și anul acesta, ca mii de copii să aibă șansa unui diagnostic și a unui tratament adecvat, cu ajutorul aparaturii performante și a formării echipei medicale", a spus Alina Pătrăhău.

Spitalul de Boli Infecțioase,

în reparații capitale

Directorul SCBI, dr. Stela Halichidis, a declarat că spitalul va intra în perioada imediat următoare în reparații capitale, în cadrul unui proiect al Primăriei Constanța și că această donație îi ajută foarte mult.

"Pentru aparatură, noi avem niște licitații în curs de desfășurare, dar prin efortul dumneavoastră, aceasta a venit mai repede și, în plus, s-a achiziționat și mobilier pentru cabinetul medicilor, așa că le-ați făcut viața mai frumoasă doctorilor care își desfășoară activitatea pe secția de Pediatrie. De asemenea, pentru copilași s-au făcut eforturi și cum ei sunt mereu mulți, iar afecțiunile de sezon încep să apară, ne-ați făcut un mare bine", a adăugat managerul.

La Spitalul Județean, un aparat de care era mare nevoie este infuziomatul pentru copiii cu diabet. Aici, dr. Elena Staicu Anghel a fost trimisă tot din acești bani la un curs de specializare care are ca temă displazia de șold la copii.

"În Constanța, sunt destul de multe cazuri de copii care ajung la noi cu displazie de șold, iar noi îi trimiteam destul de des în alte părți, neavând posibilitatea de a face această investigație în orașul nostru, dar de acum înainte îi vom putea trata și aici", a subliniat medicul.

Șeful secției de Neonatologie din cadrul SCJU, dr. Livica Frățiman, este bucuroasă că printre noile dotări se regăsește și un aparat de testare audiologică, absolut necesar pentru toți bebelușii.

"În România este prevăzut un program național, dar noi nu mai puteam testa la naștere copilașii pentru depistarea unei potențiale afecțiuni a auzului. Este foarte important că pe viitor vom avea un astfel de aparat pentru testare, dar este și mai important că va fi angajat un medic ORL-ist pe secție", a mai spus dr. Frățiman. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5585 secunde