Goana după profit! Cui îi mai pasă de sănătatea turiștilor

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 27 Iulie 2017 1375
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța susțin că majoritatea operatorilor economici sunt într-o goană nebună după profit și nu se gândesc absolut deloc la sănătatea celor care le trec pragul. Din acest motiv, ei au suspendat activitatea mai multor patroni și i-au sancționat pe alții pentru neregulile descoperite.

În acest sezon estival, inspectorii DSPJ au descoperit, cu ocazia controalelor efectuate, o serie de nereguli. Pentru toate acestea, ei au aplicat o serie de sancțiuni și au suspendat activitatea a două unități de cazare de pe litoral.

Deși vor să aibă turiști, numeroase hoteluri sau pensiuni de pe litoral nu le pun la dispoziție acestora nici măcar un minim de confort. Ba, mai mult decât atât, unii dintre ei își „îmbie” turiștii cu paturi stricate, cearceafuri rupte, murdare, pereți scorojiți și plini de igrasie. Deci, o imagine de „vis”, pe care nimeni nu-și dorește s-o întâlnească atunci când vrea să se cazeze și să petreacă o vacanță relaxantă.

Pentru toate aceste probleme, conducerea Direcției de Sănătate Publică Județeană le-a suspendat activitatea celor găsiți în neregulă. În plus, în cazul unei vile din Mangalia, inspectorii DSPJ au descoperit un fel de tabără ad-hoc, care nu numai că nu avea toate autorizațiile necesare, dar servea și prepara mâncarea pentru turiști într-o bucătărie improvizată, fără a respecta niciun fel de circuit. Aici, a existat chiar suspiciunea că mai mulți copii au ajuns la spital din cauza unei toxiinfecții alimentare. În plus, unitatea nu era înregistrată sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor pentru activitatea de alimentație publică, blocul alimentar nu corespundea cerințelor. În același timp, nu s-a putut face dovada provenienței materiilor prime, iar personalul nu avea analizele medicale obligatorii efectuate.

Concluzia este una singură, susțin reprezentanții DSPJ.

„Operatorii economici aleargă după profit și mulți pun pe locul doi calitatea serviciilor pe care le furnizează. Din acest motiv, ei pun în pericol sănătatea oamenilor, iar în astfel de situații, nu numai că îi amendăm, dar le și suspendăm activitatea. Trebuie precizat că, dacă le suspendăm activitatea din cauza condițiilor improprii și nu respectă decizia, atunci sesizăm organele de cercetare penală, pentru că ei pun în pericol sănătatea oamenilor. Odată ce fac acest lucru, există repercusiuni, care atrag inclusiv răspunderea penală a administratorului. Toți trebuie să știe că sănătatea nu este un lucru cu care să te joci”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul DSPJ, dr. Constantin Dina.

Verificări au fost efectuate și la două tabere școlare, la care inspectorii de sănătate au observat că nu sunt respectate condițiile igienico-sanitare și nu au fost făcute operațiunile de dezinfecție, dezinsecție sau deratizare la timp. 

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei