Gata ninsoarea! Rămâne vântul, la Constanța!

404
Gata ninsoarea! Rămâne vântul, la Constanța! - gataninsorile-1581012326.jpg

Articole de la același autor

Chiar dacă ninsorile au contenit, iar rafalele s-au mai potolit, vântul va continua să sufle cu putere, în județul Constanța. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea, valabilă până sâmbătă dimineață, la ora 2.00. 
Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări temporare în estul și sud-estul țării, cu viteze, în general, de 45 - 55 de km pe oră, iar la munte, cu peste 60 de km pe oră, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi și în restul țării, dar pe arii mai restrânse. Se vor semnala ninsori, în general slabe cantitativ, în zonele de munte, local în nord, centru și est, iar în cursul zilei de astăzi, și în regiunile sudice. Până la finalul săptămânii, în cea mai mare parte a țării, vremea va fi rece, local geroasă în timpul nopților. 


Astăzi, la Constanța, cerul este acoperit și vântul va sufla cu putere, dinspre nord-vest, cu unele intensificări temporare de până la 49 de km pe oră. Maxima termică abia dacă va atinge 2 grade Celsius. Peste noapte, se va însenina, rafalele vor persista și termometrele vor indica minimum -5 grade. 


Sâmbătă, va fi ger, cu cer parțial noros și vântul se va mai domoli. Valorile termice se vor încadra între -5 și 1 grad. Duminică începe să se încălzească, așa că sunt așteptate 4 grade Celsius pe timpul zilei, cu soare, și -2 grade noaptea. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5189 secunde