Galerie foto. Amenzi pe bandă rulantă, la Constanța. Poliția Locală face ordine în oraș

348
Galerie foto. Amenzi pe bandă rulantă, la Constanța. Poliția Locală face ordine în oraș - 41685524120028914346095139016086-1536737075.jpg

Articole de la același autor

Direcția Generală Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța își desfășoară activitatea în interesul comunității locale și acționează pentru respectarea normelor legale privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și linisții publice precum și pentru menținerea curățeniei și protejării mediului pe raza municipiului Constanța.


Astfel, data de 11.09.2018, polițiștii locali care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cartierele constănțene Anadalchioi, Brotăcei, Cireșica, Trocadero, Coiciu, Dacia, Tomis 3, Tomis Nord, Henry Coandă, Tomis Plus, Palazu Mare, Badea Cârțan dar și în alte zone de interes ale municipiului Constanța au aplicat 229 de amenzi contravenționale în valoare totală de 88.611 lei pentru acte de comerț ilicit, tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate, rascolirea gunoiului din containere, deplasarea cu mijlocul de transport în comun fără a deține titlu de călătorie valabil, nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice și alte fapte antisociale care vizează in special menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanța. 


De asemenea, a fost dispusă și o măsură complementară de imobilizare a unui vehicul cu tracțiune animală.
Atelajul hipo a fost depozitat într-un loc special amenajat al autorității publice locale.


Tot, în aceeași zi, polițiștii locali au sancționat contravențional două persoane din municipiul Constanța care erau responsabile de organizarea unor nunți cu lăutari care foloseau instrumente de sonorizare cu un volum fonic ridicat.


La evenimente participau mai multe persoane persoane care tulburau liniștea locatarilor din cartierul constanțean Palas.
Ambii organizatori au fost amendati contravențional după cum urmează: 


- 1 sancțiune contravențională de 200 lei pentru persoana responsabilă de organizarea nunții de pe Bdul I.C Brătianu.
- 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 600 de lei pentru organizatorul nunții de pe strada Dâmbovița. Acesta a tulburat ordinea și liniștea publică a vecinilor limitrofi și a depozitat pe domeniul public materiale și obiecte ( mese, scaune), îngreunând traficul rutier și pietonal din zonă. 


Ca urmare a intervenției efectuate de către polițiștii locali manifestările publice nelegale au încetat, iar zonele afectate au fost igienizate de participanți în prezența oamenilor legii.


Pentru prevenirea săvârșirii unor astfel de fapte antisociale solicităm cetățenilor care întâlnesc astfel de cazuri să ne acorde sprijinul pentru identificarea lor sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța 0241484205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgentă. 


Pentru utilizatorii aplicației whatsapp numărul de contact este 0799606142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul și alte date care să ne permită identificarea rapidă și tragerea la răspundere a acestora.


Scopul Direcției Generale Poliția Locală Constanța nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a –i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de ordine și siguranță publică în municipiul Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5272 secunde