Furtuni cu ploi slabe, astăzi și mâine, la Constanța

302

Articole de la același autor

Vremea se schimbă la malul mării, din ultima zi a lui aprilie.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, încă de ieri, o informare de vreme rea. Până în această noapte, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat căderi de grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși punctiform, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 - 25 de litri pe metru pătrat. Însă, astfel de fenomene se vor semnala și în primele zile ale lunii mai, în majoritatea regiunilor.

Astăzi, la Constanța, sunt așteptate averse și furtuni izolate. Maxima termică va atinge 19 grade Celsius. Vineri, de 1 Mai, va fi mult mai cald, cu temperaturi de până la 22 de grade pe timpul zilei, dar cu ploi însoțite de descărcări electrice. La fel va fi și sâmbătă, când cantitatea de precipitații va fi chiar mai însemnată.

De duminică, norii se mai risipesc, dar temperaturile vor rămâne ridicate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3403 secunde