Flota comercială a României, acum 20 de ani. Odiseea cargoului „Covasna” (II)

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 24 Februarie 2020 352
În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. Prezentăm, astăzi, continuarea mini-serialului de trei episoade dedicat odiseei cargoului „Covasna”, o poveste din 1996. 


Stop, mașina! 
În cele din urmă, au fost epuizate toate mijloacele. Nu se mai putea face nimic când apa a ajuns la tablourile electrice. Atunci, comandantul a dat ordinul: 
- Stop, mașina! 
Exista riscul să fie electrocutați toți oamenii.
Frica este un sentiment firesc în astfel de împrejurări. Dar una este teama și alta e panica. Niciun membru al echipajului nu a avut o asemenea reacție. Mulți n-au simțit nici măcar frica. Aveau prea multe pe cap în acele momente, pentru a mai lua aminte la sentimente. Era ca în cazul răului de mare. Când ai ceva de făcut, nu îl mai simți. 


Chiar dacă nimeni nu s-a pierdut cu firea, fiecare avea în minte imaginea celor de acasă. Unii dintre membrii echipajului adunaseră 25 de ani de muncă pe mare, alții erau la primul sau la al doilea voiaj. Când cei mai tineri au început să ezite, cei cu experiență i-au ajutat să-și regăsească stăpânirea de sine. 


Cargoul era în stare de plutire, dar nu mai era manevrabil. Înclinarea ajunsese la 35-40 grade. Motorul era oprit. Valurile depășeau opt metri. Exista pericolul ca nava să se răstoarne. Atunci, s-a dat adunarea echipajului la pupa. A durat 10 minute până s-au strâns toți. Era seara zilei de 6 ianuarie 1996. 


Mai presus de viață 
Comandantul cunoștea bine nava, căci se afla la al doilea voiaj cu ea. Prima dată, în 1994, făcuse o călătorie de 6 luni. Acum, o simțea. Știa bine cum este stivuită marfa. Tancurile de dublu fund, care contribuiau la creșterea stabilității, erau pline cu apă sărată. 


Când s-a făcut încărcarea mărfii, îi ceruse secundului să-i calculeze stabilitatea. Rezultatul fusese pozitiv. Însă nu luase în considerare și eventualitatea retezării trombei de aerisire, care a permis intrarea apei în compartimentul mașini. Își dădea seama că, în noua împrejurare, cargoul se va scufunda ca un butoi găurit. Și, pentru că pericolul exista, el, comandantul de cursă lungă Traian Chiriță, nu se putea juca cu viața oamenilor. De aceea, în clipa când i-a văzut adunați cu toții, le-a grăit astfel: 
- Domnilor, este situație de primejdie. E vorba de viața fiecăruia. Cine dorește, fără nicio obligație, fără nicio presiune din partea nimănui, are la dispoziție plutele, barca de salvare. Cine vrea să rămână pe navă, ca să încercăm ceva, să rămână! 
În acel moment, 17 inși au decis să plece. Restul de cinci - comandantul, secundul, șeful mecanic, bucătarul și sudorul - au rămas la bord. 


Barca la apă! 
Coborârea pe plutele de salvare a fost o operațiune dificilă. Exista riscul ca oamenii să fie striviți de berbecul valurilor în bordajul navei. Îi pândea și pericolul șocului termic, căci temperatura apei era foarte scăzută. 


S-a început lansarea primei plute. Deși parâmele fuseseră verificate de o companie specializată, forța vântului și a valului le-a rupt. Pluta a fost furată de ape și a dispărut în furtună. Cu a doua, au avut noroc. Cinci marinari au reușit să urce pe ea. Dar a treia a avut soarta celei dintâi. 


Mai rămăsese un ultim mijloc de salvare colectivă, barca din tribord. Cea din bordul opus nu mai putea fi lăsată la apă. Cu ea au plecat ceilalți 12 marinari, reușind să evite zdrobirea de bordaj. Aceștia au ajuns cei dintâi la „Akademic Pustovoyt”. În schimb, oamenii de pe plută au fost recuperați după 12 ore de tancul petrolier rusesc. Erau aproape înghețați. 


Un gest nebunesc 
Cei rămași la bord aveau doar mijloacele individuale de salvare, piesa centrală fiind centura. În momentul acela nu se gândeau că, dacă ar fi să ajungă în apă, probabilitatea de a fi găsiți, pe o astfel de vreme și în plină noapte, era extrem de mică. 


Compania N.I. Johnson le comunicase că patru remorchere se îndreaptă spre ei. Ideea era ca, de la bordul navei avariate, cei cinci să fixeze remorcile salvatoare. Privită din afara meseriei de marinar, acțiunea lor părea un gest nebunesc. 


Primul remorcher salvator, care trebuia să sosească în zonă, în seara zilei de 8 ianuarie, s-a întors din drum. Comandantul lui a anunțat că nava nu poate face față furtunii. Acest fapt românii aveau să îl afle ceva mai târziu. Decizia luată era surprinzătoare pentru un remorcher construit pentru a executa operațiuni de salvare pe o asemenea vreme.


Cei cinci români de pe „Covasna” n-au pus geană pe geană. Cum să dormi când, în orice clipă, te poți trezi pe lumea cealaltă? Somnul și foamea le dispăruseră. 


Pentru ei, alternativele erau clare. Ori se răsturna nava și nu mai aveau nicio șansă de a scăpa din vârtejul provocat în timp ce se duce la fund, ori nu se răsturna până sosea remorcherul. Nu se gândeau la altă soluție câtă vreme își puseseră în gând să salveze cargoul, chiar dacă riscul era uriaș. 


Fregata providenței 
Nava ajunsese la un unghi de înclinare de 30 de grade. Valurile și vântul o aplecau la 45-46 de grade. Oamenii erau nevoiți să meargă pe pereți, când se deplasau pe vapor. 


Cât timp au stat la bord, comandantul și ceilalți patru voluntari au muncit din greu, încercând să astupe aerisirea cu pături. Nu se gândeau la moarte. Erau convinși că remorcherul va sosi la timp și că vor scăpa de pericol împreună cu nava. Li se părea o certitudine că așa vor decurge lucrurile. Din nefericire, toate au fost împotriva lor. Și vremea, și puterea salvatorului…
Imarsat-ul nu mai funcționa, pentru că se oprise Diesel-generatorul. Cu nava rusească se comunica prin radio-telefon. Avuseseră trei receptoare. Unul fusese dat celor din barcă, altul ajunsese pe plută, iar ultimul rămăsese la bord, cu o baterie de rezervă. 


„Akademic Pustovoyt” era la vreo 4 mile marine, ceea ce înseamnă circa 6 kilometri. Nu se apropia mai mult, pentru a evita riscul coliziunii. O altă navă, „Finch Arrow”, sosise în zonă și se afla tot la vreo 6 kilometri. Toți îi încurajau pe cei rămași pe „Covasna”, dar, privind lucrurile realist, dacă cargoul s-ar fi răsturnat în acea noapte, oamenii n-ar fi avut nicio șansă de scăpare. 


Providența a fost de partea lor. Pe data de 8 ianuarie, dimineața, fregata „HMS Northumberland” a apărut lângă cargou. Încă din ziua precedentă se aflase că va sosi. Nava militară a preluat conducerea operațiunilor de salvare. Cu consimțământul comandantului Traian Chiriță, celorlalte nave li s-a dat liber. 
(Va urma) 


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei