Flota comercială a României, acum 20 de ani. Aventuri pe cargoul "Călărași" (VII)

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. Prezentăm, în ediția de astăzi, cel de-al șaptelea episod al serialului dedicat odiseei cargoului "Călărași", o poveste din 1996. 

Pregătiți de abandon 

Nava se deplasa odată cu valurile. Unele o loveau și se spărgeau pe punte. Se apleca periculos și, spre disperarea oamenilor, nu mai revenea la poziția inițială, rămânând bandată. 

Un val a rupt capacul magaziei nr. 1 și l-a aruncat peste bord. Sacii au început să iasă din pântecul navei, luați de ape. Nava își pierduse stabilitatea. Era deja înclinată spre babord și a început să intre și cu prova la fund. La un moment dat, s-a aplecat în față, amenințător, cu 25 - 30 de grade. 

În cabina de comandă, șeful mecanic a scăpat bara de sprijin din mână și s-a dus grămadă în ușă. Zborul a fost atât de violent, încât ofițerul Iulian Istrate a avut impresia că ușa va fi smulsă din perete cu toc cu tot. Un gând l-a săgetat: "Avem deja prima victimă". 

În ciuda groaznicei lovituri, Rânja a scăpat ieftin. Colegii l-au ajutat să se ridice și au văzut că șchiopăta. 

La plute! 

Oamenii erau adunați cu toții pe puntea de comandă, în tribord. Erau speriați, căci nu știau ce se va întâmpla, dar nu intraseră în panică. Autocontrolul fiecăruia funcționa încă. Așteptau, dar nimeni nu lua o decizie. 

- Iulică, ce facem? a întrebat un ofițer mecanic. 

Istrate nu se gândise la pasul următor. A zis:

- La plute, să aruncăm plutele în apă! 

Atunci, comandantul a dat ordinul de abandonare a navei. Era cu puțin înainte de ora 10. Echipajul a început să părăsească în ordine cabina de comandă, coborând prin tribord spre puntea bărcilor. Pe la babord era imposibil, din cauza bandării navei la 40-45 grade. 

"Călărași" avea două plute în tribord și una în babord. Bărcile de salvare erau și ele pe poziție. Comandantul i-a zis unui timonier să se ducă să pună dopurile la cele două bărci, dar nu se știe dacă omul a executat ordinul. Îi era frică să urce în ele. De altfel, nici nu se știa dacă pot fi folosite. Până atunci, nu le lansase nimeni și s-ar fi spart înainte de a ajunge la apă. 

Plutele rămâneau singura soluție. Erau confecționate din cauciuc și protejate într-o carcasă din fibră de sticlă. Aceasta se deschidea automat la contactul cu apa, grație unei pastile care se dizolva și făcea ca pluta să se umfle. Indiferent de adâncimea la care se scufunda când era lansată în mare, ambarcațiunea ieșea la suprafață. 

Jumătate din echipaj s-a îndreptat spre pluta din babord, iar restul, spre cea din tribord. Oamenii au vrut să se asigure că sistemele lor funcționează, așa că le-au declanșat. Aveau să își dea seama mai târziu că a fost o idee salvatoare. Dacă ar fi procedat ca la carte și le-ar fi lansat la apă, așa cum se aflau în carcasele lor, plutele ar fi fost luate de vânt și de valuri în momentul ieșirii la suprafață. Naufragiații n-ar mai fi putut ajunge la ele și, probabil, mulți și-ar fi pierdut viața. 

Cei ce au ales babordul au reușit să lanseze pluta și să o amareze în pupa. Un compartiment al acesteia fusese agățat și perforat în timpul manevrei, de un proiector, dar era utilizabilă. 

Din grupul marinarilor ajunși în tribord, doar Istrate, Anastase și Rânja s-au dus la plută. În timp ce se luptau să o lanseze la apă, Iulian Istrate a aruncat o privire în jur. Priveliștea era teribilă: pupa era ridicată mult și nava era puternic bandată. Nu se putea sta pe punte, fără să aluneci în apă. Unde oare mai văzuse așa ceva? "Parcă e Titanicul!", și-a amintit ofițerul imaginile dintr-un celebru film care reconstituise catastrofa navală din 14 aprilie 1912. 

Cei trei și-au dat seama că, din cauza înclinării navei și a vijeliei, nu vor putea arunca pluta în mare. Ploua puternic și apa îi biciuia dureros. Au desfăcut chingile și saula ambarcațiunii, au declanșat-o și au lăsat-o umflată pe punte. În acele condiții era și asta o reușită. Mai târziu, când nava s-a scufundat, pluta s-a desprins și a putut fi folosită. 

În valuri 

Era ora 10.10-10.20, când marinarii au început să își dea drumul în apă, ca pe tobogan, alunecând pe bordul-tribord și pe punți. Câțiva s-au ajutat de parâme în drumul spre hăul înspumat. Alții, care și-au pierdut stabilitatea și nu aveau de ce să se mai țină, s-au ales cu lovituri, cu zgârieturi. Unii au intrat în panică. 

Timonierul Ion Medeleanu a sărit în valuri înaintea comandantului Mereșescu. A stat sub apă ceva mai mult timp. Când i-a venit rândul, Mereșescu a luat un colac de salvare și s-a aruncat de la mică înălțime. Apa ajunsese la nivelul falsbordului punții inferioare. Era ora 10.25. 

Pe suprafața apei se observau pete rotunde, de câțiva centimetri în diametru, la distanță de 5 - 10 metri de navă. Mai târziu, s-a format o peliculă subțire, pe o întindere ceva mai mare. Era cu siguranță ulei, pentru că strălucea. Dacă ar fi fost combustibil, petele ar fi fost negre. 

Iulian Istrate a coborât scările fără să se grăbească, ținându-se de balustrade. Pupa nu se ridicase încă atât de sus, dar apa ajunsese la nivelul copastiei. 

Înainte de a sări, i-a văzut pe câțiva marinari care erau deja în apă. Lângă bordul navei pluteau sumedenie de saci strânși în formațiuni compacte. Erau sub vânt și se deplasau odată cu cargoul. Câțiva oameni se urcaseră pe ei. "Parcă sunt niște broscuțe", și-a spus ofițerul. Alții se săltaseră pe pluta aflată lângă cargou. Anastase și Rânja rămăseseră sus, pe punte, în clipa când Istrate s-a aruncat în apă. 

Ofițerul a ajuns rapid lângă plută. Saula ambarcațiunii era legată de navă și o împiedica să se îndepărteze. Lângă ea se strânseseră mai mulți oameni, printre care se afla și comandantul. Istrate s-a agățat de plută. A văzut cum nava se aplecase amenințător și barca de salvare din babord ajunsese aproape de nivelul apei. Ofițerul se ținea cu o mână de plută, iar pe cealaltă a întins-o spre barcă, să nu-l lovească în moalele capului. Câțiva dintre cei din jur s-au speriat și s-au îndepărtat. Le era teamă că barca va scăpa din legături și se va prăbuși peste ei. 

Unul dintre marinari a strigat: 

- Vezi, saula! 

Atunci, cineva a tăiat-o și ambarcațiunea s-a putut îndepărta de navă. 

Cei ce înotau pe lângă plută încercau să urce la bordul ei. Comandantul, nerăbdător să iasă din apă, s-a sprijinit de Istrate, apăsându-l pe cap. 

- Ce tot te agiți așa? Ho, ai răbdare! Ușor! l-a calmat ofițerul. 

(Va urma)