Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Florin Iordache: Nu există nicio diferență între modul în care sunt tratați pacienții într-un spital privat și unul de stat

Ştire online publicată Miercuri, 20 Martie 2019

Florin Iordache (PSD), vicepreședintele Camerei Deputaților, a susținut, miercuri, că „nu exită nicio diferență între modul în care sunt tratați pacienții într-un spital privat și unul de stat”. Iordache a explicat astfel de ce Liviu Dragnea s-a internat la o clinică privată.

„Dl președinte Dragnea a avut o opțiune pentru un anumit spital. Nu exită nicio diferență între modul în care sunt tratați pacienții într-un spital privat și unul de stat. Nu cred că pentru o internare de urgență, cum a avut dumnealui, că s-a internat în cel mai apropiat spital e un capăt de țară. Dar eu și colegii mei avem respect pentru modul în care pacienții sunt tratați în spitalele de stat, cât și în cele private”, a afirmat Florin Iordache, potrivit News.ro.

„Eu anul trecut când am fost operat am fost într-un spital de stat și modul în care am fost tratat și condițiile pe care le-am avut au fost mult mai mult decât mulțumitoare. În plus, prin faptul că s-au crescut salariile din sistemul sanitar, prin faptul că au fost alocate și o serie de instituții spitalicești și-au îmbunătățit condițiile, discutăm de aparatură, de construcția de noi secții și așa mai departe, sunt premise că sănătatea pentru guvernare a constituit și constituie o prioritate”, a mai declarat Iordache.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Comisia parlamentară specială pentru legile Justiției s-a reunit, ieri, în ședință, deși săptămâna trecută membrii acesteia au votat ca în perioada doliului național să se ...
Comisia parlamentară specială pentru modificarea legilor Justiției și a Codurilor penale a amânat luni, pentru a doua oară, dezbaterea pe marginea transpunerii Directivei privind ...
Deputatul social-democrat Florin Iordache a propus, ieri, organizarea unui referendum în legătură cu redefinirea familiei la data de 10 iunie. Concret, atunci ar urma să aibă loc ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a elaborat un proiect de lege care presupune restrângerea situațiilor în care salariile pot fi cumulate cu pensiile în sistemul ...
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, mai multe atenționări nowcasting Cod galben de ceață valabile în orele următoare în 11 județe.Potrivit meteorologilor ...
De la începutul anului și până la sfârșitul lunii octombrie, au fost încadrate în muncă, la nivelul întregii țări, 238.101 persoane. Din acest total, susțin ...
La începuturile sale, Bulevardul Elisabeta era locul preferat al constănțenilor pentru promenadă. Prima arteră între mare și Constanța, străjuită de adevărate ...
Pe strada Unirii, porțiunea cuprinsă între strada Ion Rațiu și strada Zorelelor, municipalitatea a desfășurat un amplu proces de reabilitare care a vizat atât ...
Inspectorii de muncă din Constanța au efectuat în perioada septembrie - noiembrie o serie de controale pentru a verifica modul în care își desfășoară activitățile de transport și ...
Fundația „Baylor Marea Neagră”, în parteneriat cu Facultatea de Medicină și cu cea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Ovidius” ...
Activitățile de identificare a persoanelor care aruncă deșeurile pe domeniul public sunt intensificate de polițiștii locali. Cu toate acestea, oamenii legii se ...
Constănțenii care sunt abonați la RAJA au la dispoziție platforma online „Contul meu RAJA”, unde pot găsi toate informațiile într-un singur loc. Acest cont poate ...
Asociația „Dăruiește Aripi” îi invită pe constănțeni, pe 13 decembrie, începând cu ora 18.00, la Teatrul Național de Operă și Balet ...
Copiii și tinerii instituționalizați în sistemul de protecție al județului Constanța vor putea beneficia de servicii stomatologice într-un cabinet ...
Parcarea supraetajată din zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța se va închide în perioada 12.12.2019 – 15.12.2019. Primăria Municipiului ...
Un număr de 3.259 de absolvenți ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie, adică 36,72% dintre candidații înscriși la nivel național la concursul de intrare în ...
Continuă consultațiile gratuite oferite de Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, și ...
Guvernul promite că Educația va avea parte de mai mulți bani, de anul viitor, prin accesarea de fonduri europene și prin implicarea Ministerului Dezvoltării în îmbunătățirea ...
Unele produse de tip pastile de supt împotriva răcelii și gripei conțin peste 10 aditivi alimentari de tip E, potrivit rezultatelor unui studiu publicat vineri de asociația de ...
Ieri, a fost inaugurat cabinetul stomatologic din cadrul Centrului de Plasament Traian, cabinet realizat cu sprijinul Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA). La ...
O tânără în vârstă de 22 de ani care este suspectată de meningo-encefalită a fost internată în Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, a anunțat, vineri, managerul unității ...
Polițiștii locali au intensificat activitățile de identificare a persoanelor care aruncă deșeurile pe domeniul public sau în alte locuri decât în cele special ...
Guvernul se reunește, vineri, în ședință, pe ordinea de zi aflându-se proiectul de lege privind abilitarea Executivului de a emite ordonanțe, dar și asumarea răspunderii pe ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva