Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Facilități pentru patronii care angajează absolvenți

Ştire online publicată Vineri, 15 Iunie 2018
de Mirabela ȘERBĂNESCU

Angajatorii constănțeni care încadrează pe durată nedeterminată absolvenți ai instituțiilor de învățământ în interval de 12 luni de la finalizarea studiilor pot primi de la stat subvenții în valoare de 900 de lei pe lună. Măsura a fost luată de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). În plus, în cazul în care sunt angajați absolvenți din rândul persoanelor cu handicap, această subvenție se acordă timp de 18 luni.

Absolvenții sunt persoane care au minimum 16 ani și care au obținut o diplomă sau un certificat de studii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.

Precizăm că de aceste facilități beneficiază angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, tineri care la data absolvirii studiilor nu aveau raporturi de muncă sau de serviciu. În plus, reamintim faptul că, în cadrul măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă, ANOFM acordă sprijin financiar angajatorilor care derulează programe de ucenicie sau stagiatură.

Ca urmare, angajatorul care încheie un contract de ucenicie cu o persoană din evidențele ANOFM beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, de o sumă în cuantum de 1.125 lei pe lună. În ceea ce privește contractele de stagiatură, angajatorul care încheie astfel de contracte cu persoane din evidențele ANOFM beneficiază, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu (șase luni) de o sumă în cuantum de 1.350 lei pe lună, de persoană. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Până la acest moment, doar șapte din cei 43 de agenți economici contactați de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Constanța au dat curs invitației de a ...
Dacă un șomer a primit indemnizația în țară, poate primi aceleași drepturi și într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Desigur, au precizat ...
Săptămâna aceasta, angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei Eures, un număr de 1.212 locuri de muncă vacante, majoritatea în Germania, unde se ...
Alte ştiri din sectiunea Social
La inițiativa Clubului “Rotary Pontus Euxinus”, Moș Crăciun a venit încărcat cu daruri pentru 10 copii din Cumpăna, care provin din familii cu posibilități financiare ...
Ștefan Bănica va deveni tată pentru a treia oară. Artistul a făcut anunțul în fața publicului prezent la concertul său de la Sala Palatului, după ce i-a făcut o dedicație fiicei ...
Circulația feroviară este întreruptă, duminică dimineața, pe mai multe linii din cauza vremii, peste 350 de călători aflându-se în trenurile oprite în stații, informează Centrul ...
Este alertă medicală în Teleorman. La un pacient operat la spitalul din Roșiorii de Vede s-a descoperit o bacterie extrem de periculoasă - bacilul piocianic (Pseudomonas ...
Un grav accident a avut loc în Tulcea în urmă cu puțin timp. Cinci oameni au fost răniți! Detașamentul de pompieri Tulcea intervine pentru descarcerarea și ...
Administrația Națională de Meteorologie menține avertizarea Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol valabilă în nouă județe, până duminică la prânz, dar și Codul galben de ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră (07:00), se circulă în condiții de iarnă în toate cele 19 județe aflate sub ...
Trotuarele de pe strada Cumpenei din Constanța au intrat într-un proces de reabilitare. Zilele acestea, se lucrează la demontarea bordurilor vechi care vor fi înlocuite cu unele ...
Parcul Viitorului din Constanța va fi reabilitat în perioada următoare. Autoritățile locale au anunțat că vor schimba băncile, coșurile de gunoi, precum și o parte din ...
Ce femeie nu-și dorește să fie frumoasă tot timpul? Să te trezești dimineața și să ai sprâncenele conturate, ochii mai accentuați și mai frumoși, ca și când ai fi machiată, buzele ...
Vineri seară, la finalul unei săptămâni încărcate, reprezentanții Grupului de firme Histria și-au făcut răgaz și s-au reunit în sala mare a Șantierului Naval Constanța, pentru a ...
Constănțenii care locuiesc în zona ICIL nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore. Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele ...
Nu există lună în care reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța să nu se confunte cu noi cazuri de abuz. Spre exemplu ...
Curtea Brâncovenească din Constanța a găzduit, zilele trecute, o conferință, în cadrul căreia s-a discutat despre bolile digestive ale copiilor. Discursurile au fost susținute de ...
Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor atrag atenția consumatorilor că beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a returna produsele cumpărate ...
Vremea se încălzește în zona Dobrogei, dar temperaturile ridicate pentru această perioadă a anului aduc cu ele multe ploi. Meteorologii anunță nori și averse în week-end ...
Îmbunătățirea igienei, deficiența de vitamina D ar putea fi posibilele explicații pentru care din ce în mai mulți copii sunt alergici la unele alimente comune ...
Duminică, 16 decembrie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 13 decembrie, Loteria Română a ...
Lanțul de fast-food Burger King va fi relansat în România, unde la acest moment mai are doar un singur spațiu, în aeroportul Henri Coandă-Otopeni. Lanțul va fi ...
Parcul Viitorului din Constanța se înnoiește. Angajații Serviciului Amenajări Urbane din cadrul Primăriei Municipiului Constanța schimbă, în aceste zile ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Fun Arhiva