Este oficial! În septembrie avem Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia

934
Este oficial! În septembrie avem Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia - eoficialfestivalulmamaia-1564516114.jpg

Articole de la același autor



După bâlbâieli și ezitări, autoritățile județene au aprobat, în cursul zilei de ieri, organizarea Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia, la începutul lunii septembrie.


Consiliul Județean Constanța a aprobat ieri, în ședință extraordinară, darea în folosință gratuită Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a suprafeței de 2.000 de metri pătrați pe parcarea laterală și a transmiterii de 200 de metri pătrați în interiorul Pavilionului Expozițional Constanța precum și transmiterea dreptului de a folosi marca Festivalului Național Național de Muzică Ușoară Mamaia, în perioada 5-8 septembrie, pentru desfășurarea Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia 2019.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu a anunțat că va sprijini organizarea festivalului în această formă în 2019, iar, de anul viitor, este posibil să fie găzduit chiar de către Teatrul de Vară din Mamaia, care ar trebui să intre în reabilitare în lunile următoare.


Inițiativa reluării Festivalului Mamaia le aparține reprezentanților Electrecord Production, care au anunțat că deja sunt toate demersurile făcute, iar artiștii sunt pregătiți să urce pe scenă.


"Nu era normal ca acest festival emblematic pentru industria muzicală din România să dispară. Din acest considerent, Electrecord Production a decis să facă tot ce este posibil pentru a readuce acest important eveniment acolo unde îi este locul, în prima linie a evenimentelor muzicale. Nu a fost ușor și a durat multe luni de zile până să obținem aprobările necesare. După nouă ani, Festivalul Mamaia se va relua. Nici nu putea sa fie altfel pentru ca Festivalul de la Mamaia este cel mai cunoscut și popular festival muzical românesc, istoria lui începând în 1963", explică reprezentanții Electrecord Production.
De-a lungul anilor, nume mari ale muzicii ușoare, pop sau rock au urcat pe scena acestui festival, la început debutând, mai târziu susținând recitaluri. Zeci de compozitori au creat melodii pe care le-au lansat la Mamaia, multe dintre ele devenind șlagăre.


"Vom păstra tradiția festivalului, dar, în același timp, vom aduce și multe elemente noi. Cu alte cuvinte vom aduce laolaltă interpreții celor mai mari hituri alături de făuritorii și interpreții celor mai cunoscute șlagăre", mai anunță cei de la Electrecord Production.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3465 secunde