Elevii din învățământul profesional au fost premiați
Articole de la același autor
Șanse la viață pentru bolnavii cu accidente cerebrale vasculare
20 Februarie 2020
"Isteria" coronavirus bate la porțile Constanței!
26 Februarie 2020
"Mama a murit, iar tatălui i se spunea că poate merge până la Dumnezeu…"
05 Februarie 2020
Reclamații despre cornurile distribuite în școli. PROTECȚIA CONSUMATORILOR RĂSPUNDE!
23 Ianuarie 2020
Un număr de 28 de elevi de clasa a XI-a au susținut, în urmă cu câteva zile, proba scrisă a Concursului pe meserii din învățământul profesional. Zilele acestea, tinerii au demonstrat cât de buni sunt și la proba practică. Astfel, la etapa județeană a concursului care s-a desfășurat la Colegiul Comercial "Carol I" s-au calificat elevi de la Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida", Colegiul Comercial "Carol I", Liceul Tehnologic "Virgil Madgearu" și Liceul Tehnologic "I.N. Roman".
Prezent la festivitatea de premiere, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău a declarat: "Avem peste tot oameni cu câte două, trei diplome de licență, masterat, doctorat, dar care, în realitate, sunt fie supracalificați, fie necalificați pentru ceea ce cere piața. Întotdeauna în viață construim de jos în sus. Vă doresc tuturor să evoluați, să ajungeți să schimbați lumea în bine. Nu există meserie în care să nu poți inova. Învățământul dual în Constanța devine o prioritate".
De asemenea, la festivitate au participat profesorii îndrumători, inspectorii de specialitate pentru învățământul profesional și tehnic, reprezentanți ai municipalității, precum și directorul general al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, Ion Dănuț Jugănaru.
Reamintim că, la nivelul Primăriei Constanța funcționează o comisie pentru implementarea proiectului "Școala profesională în sistem dual" care urmărește, printre altele, promovarea în comunitate a conceptului de Școală Profesională - Școală de Excelență, precum și generarea unei legături permanente între operatori economici, unitățile de învățământ și autoritatea publică locală.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 19 Septembrie 2019
Duminică, 12 Ianuarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020
Luni, 17 Februarie 2020
Luni, 03 Februarie 2020
Joi, 05 Decembrie 2019
Marţi, 05 Noiembrie 2019
Miercuri, 23 Octombrie 2019