Constănțeni cărora le-a fost furată viața

"E un coșmar, trăim într-o cușcă de beton!"

8985
17

Articole de la același autor

O bucată bună de spațiu verde într-o zonă selectă a Constanței, o pilă groasă la Primăria Constanța, un investitor dibace și o autorizație de construcție din 2009 și gata ansamblul rezidențial. Aceasta este rețeta după care Constanța a fost betonată sistematic în ultimii ani. Unii îi spun dezvoltare, însă alții au ajuns să se simtă închiși în cuști uriașe de beton, fără lumină naturală, fără aer curat și fără verdeață.



Așa se consideră și o parte din locatarii blocurilor S5, T3, T4, T5 și LP2 de pe bulevardul Alexandru Lăpușeanu. De câțiva ani încoace, trăiesc coșmarul vieții lor. Iarba verde pe care au avut-o în fața, în spatele sau în lateralul blocurilor, unde le-au crescut copiii și de unde își luau energia în fiecare dimineață, a fost înlocuită cu un mamut de beton, iar în loc de Parcul Tăbăcărie, au în fața ferestrelor sute de geamuri cu vedere la dormitorul sau bucătăria viitorilor vecini. Deocamdată este șantier, se lucrează, iar construcția va mai dura încă vreo doi ani. 


Locatarii blocurilor cu patru etaje, ridicate pe vremea lui Ceaușescu, aliniate și prevăzute cu spațiu verde în față, au ajuns însă la limita răbdării. Un e-mail sosit, ieri, pe adresa redacției "Cuget Liber" pare că adună în el toată supărarea oamenilor nevoiți să îndure de-acum încolo o viață cu zeci de metri de beton în față. 




"Lângă noi se construiește un mamut de bloc, dar nu le pasă că în jurul lor mai sunt și blocurile S5, T3, T4. T5, LP2 și suportăm molozul și gunoaiele pe care le aruncă ei. Tot molozul, toate gunoaiele pe această căldură le suportăm. I-am rugat să mai stropească muntele de gunoaie, dar nu le pasă, ne înjură, țipă, urlă, nu numai că ne-au luat lumina zilei, soarele, dar ne-au luat siguranța în aceste blocuri. Adică, în cazul unui cutremur, putem fi un morman de moloz sau, în cazul unui incendiu, vom arde ca șobolanii. Dar să ne ferească Dumnezeu! Acum e groaznic… nu putem sta cu geamul deschis, pentru că inhalăm tot molozul, iar rufele pe care le întindem pe frânghie sunt pline de praf. Proprietarul acestui bloc sigur stă în vreo vilă cu aer curat și lumină, nu așa ca noi, într-o cușcă", ne-a declarat C.A., un constănțean supărat, care locuiește în zonă.

La prânz, unii bat cu ciocanul, alții sudează


Am ajuns și noi în cursul zilei de ieri la fața locului, chiar la orele prânzului, iar lucrările erau în plină desfășurare. În bloc, muncitorii bocăneanu într-una, desfăceau și făceau cofraje, iar în fața blocului S5, un altul suda niște fierătanii. 


"Așa este tot timpul. Nu sunt respectate orele de odihnă, iar muncitorii vorbesc urât dacă le atragem atenția. Strigă de la etaj, înjură… S-a dus toată liniștea noastră. Suntem prinși între betoane aici!", ne-a spus o locatară din blocul vechi.

Oamenii își amintesc de pe vremea când aici era o oază de verdeață și nu își pot închipui cum de a fost vândut terenul respectiv care a fost dintotdeauna spațiu verde, în proprietatea statului. 


Conform panoului afișat la intrarea în șantier, beneficiarul investiției este SC Comprest Util SRL, iar lucrările sunt realizate de constructorul SC Zeka Bau SRL, o societate cu sediul într-un apartament de pe aleea Garofiței.



Două autorizații, un singur bloc de beton 


Proiectul este însă unul mai vechi, autorizat de Primăria Constanța în anul 2009. Autorizația de construcție nr. 2346, din 25 noiembrie 2009, vizează construirea unui imobil de locuințe cu două niveluri de subsol, parter și șapte etaje. La parter urmau să fie spații comerciale, iar la etaje, zece apartamente de o cameră, 24 de apartamente cu două camere, 36 de apartamente cu trei camere și șase apartamente cu patru camere. De asemenea, investitorul se angaja să amenajeze 76 de locuri de parcare în cele două subsoluri și 30 de locuri în incintă. Cum proiectul a început cu întârziere, iar autorizația de construcție a fost valabilă numai până pe 10 noiembrie 2014, în anul 2016, investitorul a modificat proiectul și a cerut o nouă autorizație. 


Documentul a fost obținut pe 31 octombrie 2016 și prevede renunțarea la al doilea nivel de subsol, precum și o remodelare volumetrică și compartimentare interioară. Lucrările au început în luna februarie a acestui an și deja a fost ridicată mare parte din imobil. Data de finalizare a lucrărilor este estimată pentru 17 noiembrie 2019.


Am dorit să stăm de vorbă și cu un diriginte de șantier, dar nu era niciunul disponibil la fața locului. Muncitorii, amabili din fire, ne-au asigurat însă că "se respectă toate legile și că nu este nimic de văzut". 


Comentează știrea

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Arabu
18 august 2017
Pomenile nu sunt gratis !!!

Vai de mine , au inceput cumva pensionarii care l-au votat pe mazare si fatalau sa se planga, acum culegeti ce ati semanat dragilor , nu v-ati gandit decat la pomeni si ati ignorat total viitorul vostru si al nepotilor vostri, acum este prea tarziu, raul a fost deja facut.

sever
18 august 2017
NOUTATE VECHE......

MARE NOUTATE, MARE VESTE. BINE CA VA TREZITI CAND BLOCURILE AU AJUNS IN FAZA DE FINISARE. PANA ACUM ERAU INVIZIBILE. IN REST ,A SPUS "ARABU" CE ERA DE SPUS.

Gica de la Scularie
18 august 2017
Santierul cucu/Nu munceste dar da de lucru

1.Corect,pomenile nu sunt gratis. "Cusca de beton " construita pe spatiu verde reprezinta factura celor care din 2000 si pana in prezent au votat PSD ,Mazare si Fagdau.Puii congelati nu sunt mana cereasca, ca sa pice din cer. 2.cat despre "pila groasa din primarie", cine a semnat autorizatiile etc, doamna Perhaita te rog sa ne lasi.Stim care este circuitul coruptie.Stim cine sunt coruptii acestui oras.Problema este oare cei care conduc DNA C-ta , institutia abilitata ca lupta anticoruptie stie?Ca un jurnalist adevarat , te rog sa mergi peste putoarea aia de sef al DNA C-ta si sa-l intrebi,daca stie cazul si ce masuri a luat.Procurorii sunt singurii abilitati sa rezolve acest caz, sa salte " pila groasa din primarie" care si-a pus semnatura pe documente.Ca nu vor, si se fac ca ploua, asta este alta poveste pe care o poti investiga. PS.Datorita inactivitatii si incompetentei, DNA C-ta ar trebui sa se desfiinteze.Cand ai zero rezultate si esti incapabil sa anchetezi un caz precum cel prezentat in articol este grav.Plus ca procurorii constanteni papa banii publici degeaba.Ar fi mai bine daca toate atributiile le-ar prelua DNA Bucuresti.Aia macar au rezultate si-si dau interesul. Ce a spus Procurorul general?Procurorii urmaresc presa si se autosesizeaza.Oare domn procuror sef DNA C-ta urmareste presa?Oare el nu vede ce se intampla in acest oras?Cumva face si el parte din circuitul spagii?

zaas
18 august 2017
inceput

Stai asta este dar inceputul , niciodata nu va mai fi Constanta ce a fost in trecut . Nu gasesc vina la cei de sus , natia romana prin lasitate si-a scris destinul acceptand tot raul facut de mai mari mafioti ai Europei .

Mesteru
18 august 2017
Manole

intr-adevar, in ultimii ani s-a umplut si ultimul petic de iarba cu blocuri autorizate... Am o singura obiectie la articol... Chestia cu pila groasa .. Pai cati din Constanta, fara pila groasa au crescut intre blocuri de beton, cu loc de joaca pe casa scarii in inghesuiala inca din vremea cand aparmantele se "dadeau" cu pile , cu iarba verde si priveliste la parc pentru cei cu pila groasa.. Acum aceeasi primarie autorizeaza bocuri intre blocuri, blocuri dese sa ocupe locul in Mamaia, pe plaja, intre Mamaia si Navodari.. CAre mai aveti pile mai ? Era sa zic ceva bani..

Tram vai
18 august 2017
Istoria se va repeta

Sa nu cread cineva ca aceste blocuri vor ramane pe veci in pcicioare, va veni o epoca, era cand actuala clasa politica va fi spulberata si tot ce a fost abuziv in epoca democratiei va fi demolat cu avant. Totul e o chestiune de timp pana inefluentele externe se vor schimba.....Asa zisii mari investitori in constructii din Constanta impreuna cu primarii care au retrocedat si dat autorizatii ce incalca anumite drepturi isi vor primi plata negresit....

Tram vai
18 august 2017
Istoria se va repeta

Sa nu creada cineva ca aceste blocuri vor ramane pe veci in pcicioare, va veni o epoca, era cand actuala clasa politica va fi spulberata si tot ce a fost abuziv in epoca democratiei va fi demolat cu avant. Totul e o chestiune de timp pana inefluentele externe se vor schimba.....Asa zisii mari investitori in constructii din Constanta impreuna cu primarii care au retrocedat si dat autorizatii ce incalca anumite drepturi isi vor primi plata negresit....

Sindbad
18 august 2017
Oraș pesedizat

Prostimea plătește pretul pomenilor. Si are de plătit nu glumă. D-aia v-au plecat nepoții și or să mai plece. Voi, cei care ați ținut-o langa cu PSD, Mazăre și urmașul său Făgădău, v-ați gonit nepoții din Cța. Cu ajutorul vostru, inconștient, au gonit orice investittor serios de pe raza orașului și județului. Au ramas numai cei agreați de gașca de a făcut un pas înapoi acum, mizând pe factorul timp, ''mai trece timpul, uită prostimea'' firme ce nu au nevoie de angajați inteligenți, lor le trebuie scavi pe salariul minim. O dată ce judecătorii, procurorii, poliția au fost loviții cu locuri de case, spații comerciale, scutiri de impozite și alte pomeni din bunul public, toate eforturile au fost îndreptate spre băbuțele de vând patrunjel făra bon fiscal. C-ța a devenit raiul țiganilor, portul arată ca un port vest-african, toții dorind numai dividente si funcții, parcurile umplute cu biserici si baruri care au cotizat la camarila roșie. Pensionarii au fost prostiții cu un așa zis club, atunci când au luat o particică din Tăbăcărie, acum au luat un sfert, si treaba continuă. Suntem la nivel cu Teleorman si Vaslui.Visul șefului roșu. Ultimul să stingă lumina.

Efectul Mazare-Fagadau
18 august 2017
Sau "ecoul" la o spaga mazarista

Din acest articol am aflat,cu mandrie patriotica si revolutionara,ca spaga pentru Autorizația de construire nr. 2346 a fost data in anul 2009.V-am mai spus ca talharii astia din PSD se reinventeaza singuri.Din cate se vede,aceasta spaga nu a primit-o Fagadau.Fagadau este curat ca lacrima.Iar Fagadau nu este Mazare.In plus Fagadau vrea sa ne spuna ca daca autorizatia este asa veche el a fost pus in fata unui fapt implinit.V-am spus ca astia au golania in sange si nu m-ati crezut.Aporopo.Gura targului vorbeste ca vestita cladire "Vraja marii" de la Cazinou nu va avea 2 etaje asa cum este si normal si autorizata.Se barfeste ca golanii din Primarie au autorizat deja o cladire cu 11 etaje.Dar bineinteles ca noi vom afla de aceasta hotie prin anul 2030 cand urmasul lui Fagadau(tot un pesedeu si derbedeu) va spune si el ca este deja pus in fata unui fapt implinit.Deci "ecoul" la spagile incasate de "preacuratul" Fagadau se va intoarce la noi si la DNA peste 10-20 de ani.Uite Spaga cu ecou ! Derbedeii dreaku !

Bulent
18 august 2017
Betoane

Pai vreti iarba, mutati va in padure. Acolo e cata vreti. Ati ales sa stati in betoane cand v ati mutat la bloc.

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pagina a fost generata in 0.4435 secunde