Dr. Cătălin Grasa: "Ne luptăm, ca manageri, cu spitale vechi, de 50 de ani"

546
Dr. Cătălin Grasa:

Articole de la același autor

Oficiul Teritorial Sud-Est al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate și-a început activitatea, miercuri, 4 septembrie. Sediul oficiului este în Constanța și îi sunt arondate și județele Brăila, Buzău, Galați, Tulcea și Vrancea, după cum a prezentat secretarul de stat dr. Vasile Cepoi, președintele ANMCS, aflat la inaugurare. 


În aria de competență a oficiului teritorial sunt 80 de unități sanitare, din care 41 publice și 39 private. În acest moment, 17 spitale din această regiune au fost evaluare și încadrate în categorii de acreditare, în ciclul al II-lea de acreditare. Printre acestea se numără și Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Andrei" Constanța. 


"Astăzi și-a deschis porțile Oficiul Teritorial al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate. Este un moment important, pentru că în toate cele opt regiuni s-au înființat oficii, lucru care va determina o colaborare mai strânsă cu spitalele, cu direcțiile de sănătate publică, astfel încât să reușim să colaborăm și să creștere cumva. Noi am trecut prin al doilea nivel de acreditate și am trecut cu bine. Dar avem cu toții misiunea de a crește calitate actului medical, cel mai important lucru fiind calitatea și securitatea actului medical. Ne luptăm, ca manageri, cu spitale vechi, spitale de 50 de ani, facem eforturi în zona administrativă în special să putem să remediem și să oferim pacienților în final acea bucurie a actului medical și să poată spună că au plecat cu bine dintr-un spital și că toată lumea a fost în jurul lor. Nu este ușor, dar avem un colectiv mare, aproximativ 3000 de salariați, avem o paletă largă de activități medicale, fiind un spital de urgență, care nu de puține ori se confruntă cu politraume, deci cu nevoie de echipe pluridisciplinare. Sunt încadrați cu încredere limitară, căci nu putem până în doi ani să reabilităm toate secțiile. Nu avem cum să spunem că în doi ani vom reabilita toate secțiile. Acesta este motivul pentru care avem acest nivel de acreditare", a afirmat dr. Cătălin Grasa, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1365 secunde