Dezvoltare personală. Nedreptatea, cauza emoțională a rigidității

480
Dezvoltare personală. Nedreptatea, cauza emoțională a rigidității - dezvoltarepersonalanedreptatea-1565656482.jpg

Articole recomandate

Așa cum am scris în articolele mele anterioare, rănile emoționale care ne determină să ne ascundem după diverse măști, având falsa iluzie că ne va fi mai bine, sunt în număr de cinci, iar "Nedreptatea" este ultima rană analizată de Lise Bourbeau în cartea sa "Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine".


Nedreptatea se activează în momentul în care copilul devine conștient că este o ființă umană, o entitate într-un întreg cu propriile lui diferențe. El trăiește această rană mai ales în relația cu părintele de același sex. Suferă din cauza percepției că acest părinte ar fi rece, autoritar, critic, sever sau intolerant. Unul dintre părinți, uneori chiar amândoi, pot suferi de aceeași rană. Reacția în fața nedreptății constă în blocarea sentimentelor, crezând că astfel evităm rana. Chiar dacă cineva își blochează sentimentele devenind rigid, astfel de persoane sunt foarte sensibile, dar își dezvoltă capacitatea de a nu simți acea sensibilitate și de a nu o arăta celorlalți. 
O persoană care suferă de nedreptate nu se simte apreciată la adevărata ei valoare, nu se simte respectată și crede că nu primește ceea ce merită. Poate suferi de nedreptate chiar și atunci când primește mai mult decât s-ar fi așteptat.
Încă din copilărie, rigidul crede că este apreciat mai mult pentru ceea ce face decât pentru ceea ce este. De aceea devine perfecționist, preferă să facă totul singur pentru a fi sigur că este corect. Are dificultăți în a-și recunoaște limitele și este predispus la epuizare.
Masca rigidului poate ascunde în spate o rană mai timpurie, pe cea de "Respingere". El își blochează sentimentele, lucru care îl ajută să nu se mai simtă respins pentru că cea mai mare teamă a rigidului este răceala.
Rigidul trăiește adesea un stres, deoarece își impune perfecțiunea în tot ce face. Emoția cea mai frecventă trăită de către rigid este furia, mai ales împotriva lui, deoarece nu a văzut ce era corect sau nu a făcut ceea ce trebuia făcut. Un alt mijloc de a simți nedreptatea față de el însuși este comparația, deoarece foarte des, în copilărie, rigidul a fost comparat cu frații, surorile, prietenii sau colegii.
Fiind eu însămi o persoană de genul rigid, am realizat că primul pas spre ameliorarea acestei răni este să admit de fiecare dată când sunt nedreaptă cu ceilalți și mai ales cu mine însămi. Aceasta este partea cea mai dificilă, să admitem că suntem nedrepți, dar, doar astfel va începe procesul de vindecare. 
Rana de nedreptate este pe cale de vindecare, atunci când permitem să fim mai puțin perfecționiști, să facem greșeli fără să mai fim furioși și critici cu noi. Ne vom acorda dreptul de a ne arăta sensibilitatea, de a plânge în fața altora fără să ne fie teamă că vom fi judecați de ceilalți.
Așa cum am mai spus, nu există oameni răi în această lume, ci doar oameni care suferă, iar asta nu trebuie să fie o scuză pentru oamenii care reacționează, ci de a învăța să avem compasiune pentru astfel de persoane.
Cherața Gigică




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0058 secunde