Dezinfecție permanentă la Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 07 Aprilie 2020 191
Bătrânii găzduiți de Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanța sunt permanent supravegheați și monitorizați medical, iar autoritățile locale au luat măsuri sporite pentru prevenirea infecției cu noul coronavirus.



„Toate spațiile în care locuiesc seniorii dar și curtea căminului sunt dezinfectate periodic, cu o substanță ce distruge virușii și bacteriile, avizată de Ministerul Sănătății. De asemenea, în cadrul măsurilor de prevenție împotriva infectării cu noul coronavirus Covid - 19, la Căminul pentru Persoane Vârstnice au fost montate, încă de la începutul lunii martie, patru lămpi bactericide utilizate pentru dezinfecția aerului și a suprafețelor din încăperi, prin intermediul radiațiilor ultraviolete”, anunță reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Constanța.


Pardoselile sunt spălate cu soluții pe bază de clor, iar, pentru igiena mâinilor, seniorii au la dispoziție și dispensere cu soluții dezinfectante. În plus, pentru a preveni infectarea și răspândirea noului coronavirus Covid-19, încă din data de 11 martie, accesul vizitatorilor la Căminul pentru Persoane Vârstnice a fost restricționat total iar seniorilor cazați aici nu li se permite ieșirea din curte.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei