Deșeurile din stațiunea Mamaia, colectate doar noaptea!

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 15 Iulie 2020 124
Autoritățile locale atenționează agenții economici din stațiunea Mamaia că deșeurile sunt colectate doar în timpul nopții.

„Facem din nou apel la agenții economici care desfășoară activități comerciale în stațiunea Mamaia, să depoziteze deșeurile adunate în timpul zilei, în incinta magazinului, restaurantului sau hotelului și să le scoată pentru a fi ridicate doar în cursul nopții”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Reprezentanții societăților comerciale care scot deșeurile în afara orelor menționate în graficul de ridicare riscă amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei