Delfinariul și Acvariul vor fi extinse, Planetariul rămâne închis

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 04 Iulie 2020 707
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța încearcă, de la un an la altul să se modernizeze și să le prezinte vizitatorilor cât mai multe specii de animale sau pești. Chiar dacă ne aflăm încă în plină pandemie de coronavirus, atât constănțenii, cât și turiștii se află în număr mare aici. Unii vor să vadă reprezentațiile delfinilor, alții sunt pasionați de păsări, animale de tot felul sau frumoșii pești din bazinele Acvariului situat în vecinătatea Cazinoului.

Directorul complexului, Adrian Bâlbă ne-a declarat că cei care le trec pragul au la dispoziție o mulțime de noi atracții, în 2020. Oamenii pot admira noul pavilion de păsări exotice, dar și un altul, care, inițial, trebuia să fie atribuit maimuțelor, dar care, din cauza pandemiei și a restricțiilor circulației animalelor receptive la acest virus, a fost reorganizat și este populat, în prezent, de coati și ratoni.

„Noi încercăm să aducem și lemurieni, dar până atunci, ca să nu stăm cu adăpostul gol, avem aceste animale. Spațiul în care avem păsările exotice, însă, urmează a fi demolat, ca urmare a proiectului european, accesat de Consiliul Județean Constanța, care se referă la extinderea Delfinariului. Din acest proiect, vor rezulta trei milioane de litri de apă suplimentari pentru delfini, încă aproximativ 500 mp de luciu de apă, deci un spațiu mult mai mare pentru astfel de cetacee. Bineînțeles, spațiul va oferi posibilitatea de aduce, în plus, alte cetacee și delfini. Proiectul a fost accesat încă de anul trecut și a fost stabilit, deja, câștigătorul, cel care va demara lucrările. Așa că, sperăm ca prin toamnă să se înceapă demolarea spațiilor. Vom începe cu vechiul amplasament de păsări exotice, apoi continuăm cu magaziile și atelierele care erau în spatele Delfinariului și se va face noul Delfinariu, practic conectat cu cel existent. Acest lucru înseamnă o cvadruplare a suprafeței de apă”, a declarat directorul, pentru „Cuget Liber”. Lucrările vor dura doi ani, iar în tot acst timp delfinii, așa cum sunt prevăzute lucrările, vor putea trăi în bazinul în care se găsesc acum. În ceea ce privește reprezentațiile, acestea vor putea fi performate tot aici.

Planetariul rămâne închis

Din păcate, Planetariul a fost „calamitat” de această pandemie de Covid 19. Spunem asta, pentru că spațiul rămâne închis, din cauză că aici nu au ventilație, scaunele sunt foarte apropiate, iar volumul de aer din zona de expoziție este foarte mic. În consecință, spațiul va fi închis pe o perioadă nedeterminată. „Nu putem dezinfecta decât scaunele de plastic, cum sunt cele de la Delfinariu. Totuși, vom facem ca până acum, observații stelare, diurne și nocturne, observații prin care invităm oamenii să vadă soarele, prin filtre solare, și bineînțeles, să vadă și sateliții, aștri nocturni. Concomitent, specialiștii noștri se vor ocupa de implementarea noului proiect european accesat de complex, în valoare de un milion de euro, un proiect transfrontalier. Acesta este realizat în colaborare cu Universitatea Maritimă Constanța, Academia Navală «Mircea cel Bătrân», Colegiul «Mircea cel Bătrân» și Muzeul Cavarna. În cadrul acestui proiect avem în vedere organizarea unor excursii cu cortul, în zone nepoluate luminos și de praf, cum este Capidava, sau în zone mai înalte, cum sunt munții Măcin, de unde să putem examina bolta cerească etc”, a adăugat Bâlbă.

Pentru cei cărora le plac peștii, ei pot opta pentru Acvariu, unde, vizitele se desfășoară pe grupuri de 20 de vizitatori. Lumea acvatică le va dezvălui acestora o mulțime de pești din specii exotice, în special din zona coralilor, dar și un bazin central de care conducerea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța este foarte mândră, cu pești de Amazon, adică acele specii de pești care te înfioară în ceea ce privește aspectul, dar care, de altfel, sunt destul de pașnici. „Demonstrăm acest lucru, ținând laolaltă specii mai mari și mai mici, dovedind că, dincolo de aspectul lor de ucigași, totuși, ei sunt capabili de a coexista unii cu alții”, a subliniat directorul. Pentru că își doresc un acvariu mai mare, s-au gândit la o extindere. În acest sens, a fost identificat și spațiul unde ar putea fi construită o nouă clădire care să adăpostească peștii. „Noi am propus un teren de circa 5.000 mp, imediat la intrarea în Delfinariu, unde este un parc dendrologic ce urmează a fi parțial mutat, parțial dezafectat”, a încheiat Bâlbă. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei