Constanța se pregătește de noul sezon estival. În Mamaia se lucrează la foc continuu, pe plaje se face curățenie, iar în oraș se reamenajează trotuarele, se refac scuarurile și spațiile verzi. Prin cartiere vor lucra atât cei de la Primărie, cât și cei de la firma de salubritate, alături de locatarii din zonă.
Viceprimarul cu atribuții de primar, Decebal Făgădău, a anunțat că va relua proiectul "Curățăm Constanța noastră", de data aceasta în ediția de primăvară. "Vom demara programul și e timpul să participăm fiecare dintre noi. Primăria se va ocupa de parcuri și zonele mari, dar lângă casă, lângă bloc, trebuie să ne ocupăm fiecare, să ne implicăm cât mai mulți", a spus viceprimarul.
Programul "Flori de mai" va fi sistat anul acesta, dar numai pentru a fi reorganizat mai bine. Potrivit reprezentanților Serviciului de Igienă Publică și Spații Verzi din cadrul Direcției de Gospodărire Comunală a Primăriei Constanța, deocamdată nu se va mai derula acest program, așa că, momentan, proprietarii nu vor mai primi puieți pentru a-i planta. "Am sistat programul «Flori de mai» și vrem să facem un protocol cu RAJA să le aducă apă asociațiilor de proprietari pentru a avea să întrețină spațiile verzi. După ce vor avea apă le dăm și plante", a explicat George Coman, șeful Serviciului Spa-ții Verzi.
Deocamdată, a început reabilitarea promenadei din Faleză Nord, iar spre sfârșitul lunii aprilie vor începe lucrările și la refacerea scuarurilor din intersecții. Acestea vor fi redesenate din punct vedere peisagistic și vor fi aduse plante noi.
Se montează coșuri de gunoi noi
De asemenea, Constanța va avea în curând și coșuri de gunoi. Cele vechi au fost scoase de câteva luni bune, iar primăria a organizat licitație pentru cumpărarea unora noi. Este vorba despre proiectul "Achiziție și montare coșuri de gunoi stradale 2015", în valoare de 568.522 lei.
Astfel, se vor achiziționa și monta coșuri de gunoi stradale, în scopul menținerii curățeniei stradale în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia. În total, vor fi 20 de coșuri de gunoi stradale din metal, destinate înlocuirii coșurilor avariate din zona peninsulară a municipiului, 345 de bucăți de coșuri de gunoi stradale din metal, ornamentate cu ele-mente decorative din lemn destinate parcurilor din municipiu, 780 de bucăți coșuri de gunoi metalice pentru înlocuirea coșurilor din polietilenă de pe arterele principale ale municipiului.