Cum vor fi eliberate rețetele medicale pacienților bolnavi de cancer

307
Cum vor fi eliberate rețetele medicale pacienților bolnavi de cancer - retete-1585937497.jpg

Articole de la același autor

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța anunță că, pe perioada stării de urgență, pacienții cu afecțiuni oncologice vor beneficia de medicamentele specifice care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis, în baza prescripțiilor medicale eliberate de medicii specialiști sau medicii de familie din județ. În cazul tratamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit închis, pentru pacienții înscriși în programele naționale de sănătate, acestea necesită supraveghere medicală de specialitate și condiții speciale de transport. Pentru administrarea acestor tratamente, pacienții se vor adresa unităților sanitare din apropiere care își desfășoară activitatea în această perioadă.



În acest sens, CJAS Constanța va afișa pe prima pagină a site-ului lista unităților medicale, cu specialitățile pentru care pacienții cu afecțiuni cronice se pot adresa pe perioada stării de urgență.


"Pentru a simplifica modul în care pacienții pot intra în posesia tratamentelor în baza rețetelor online emise în baza unei consultații la distanță, CNAS face demersurile necesare pentru ca toate farmaciile să efectueze modificări în softurile utilizate, astfel încât să fie posibilă eliberarea medicamentelor prescrise în baza unor date minime de identificare. Astfel, medicul poate dicta pacientului datele de identificare a prescripției, în situația în care pacientul nu deține un mijloc de comunicare electronic sau un telefon inteligent. Aceste date minime de identificare sunt: codul de parafă al medicului prescriptor; CUI cabinet medic prescriptor; seria, numărul și data prescripției medicale", au declarat specialiștii CJAS.


De asemenea, pentru păstrarea măsurilor de distanțare socială care se impun în această perioadă, se recomandă populației să ia legătura telefonic cu medicul de familie sau cu medicul specialist pentru a stabili împreună cu acesta dacă, pentru rezolvarea problemelor medicale, este necesară deplasarea la cabinetul medical sau se poate beneficia de o consultație la distanță.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7505 secunde