Cum va fi vremea de Crăciun, la Constanța

266
Cum va fi vremea de Crăciun, la Constanța - vremecraciun-1577054624.jpg

Articole recomandate

Șansele de a avea un Crăciun de basme, cu zăpadă și flori de gheață la ferestre sunt zero, anul acesta, la malul mării. Vremea va fi închisă, dar călduță și de sărbători, la Constanța, chiar dacă temperaturile vor mai scădea puțin, față de cele de săptămâna trecută.


Luni, cerul va fi temporar înnorat, iar vântul va sufla cu putere, dinspre sud. Maxima termică va atinge totuși, 14 grade Celsius. Peste noapte, rafalele se vor domoli și termometrele vor indica minimum 6 grade Celsius.


De ajun, se mai răcește, și vor fi între 7 și 10 grade, cu ceva ploi slabe. Miercuri, chiar de Crăciun, va fi preponderent înnorat și se vor înregistra între 4 și 9 grade. Apoi, în a doua zi de Crăciun, valorile termice mai scad puțin, până spre 7 grade pe timpul zilei și 2 grade noaptea. Vineri, 27 decembrie, norii se mai risipesc, dar rămâne același regim termic. Sâmbătă, sunt așteptate ploi, după care, duminică, norii se mai risipesc.


Totuși, săptămâna viitoare, și în noaptea de Revelion, este posibil să avem puțin ger, căci se anunță temperaturi negative, însă nu foarte scăzute.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 30 Noiembrie 2019
Stire din Social : Cum va fi vremea în week-end, la Constanța
Pagina a fost generata in 0.4112 secunde