Cu cortul la mare! Răsărituri care îți taie respirația și ploaie de stele noaptea

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 10 August 2019 1328
Cine nu ar da să se trezească în diminețile fierbinți de vară cu marea la picioare, cu tălpile în nisip și cu valsul valurilor în urechi? Puțini au însă șansa aceasta, alții o caută vară de vară, pe plajele pustii ale litoralului, unde își pun cortul și se bucură doar de soare și mare.

Nu este vară în care iubitorii de mare și soare să nu își instaleze corturile pe nisip, pe litoralul românesc, și să își petreacă zilele bălăcindu-se în apă și nopțile admirând ploaia de stele. Unii vin doar pentru o noapte, două, un week-end, alții stau cu săptămânile. Plajele din Vadu, Corbu, Tuzla sunt pline în zilele călduroase de cei care aleg să-și petreacă vacanța la cort, departe de confortul unui hotel, dar aproape de natură și magia ei.

Sunt familii care și-au făcut un obicei din asta și, chiar dacă își cumpără și vacanțe la hotel, nu ratează cel puțin o dată pe vară experiența dormitului la cort, pe nisip. Vin cu toate cele necesare de acasă, se instalează și apoi se bucură de tot ceea ce-i înconjoară. Seara, stau îmbrăcați bine și numără stelele căzătoare, iar dimineața prind cele mai frumoase răsărituri. Sunt care vin în gașcă, cu mulți copii, de prin toată țara și care spun că un astfel de sejur îl vor ține minte toată viața.

„Tot ce îți trebuie este un cort mai încăpător, câteva saltele și saci de dormit, că e răcoare noaptea, și multă cremă de protecție solară. Nici măcar mâncare nu mai trebuie să iei la tine, așa cum era pe vremuri, să te cari cu butelie de voiaj, cu ceaun și ibric. Găsești de toate la cherhanalele din apropiere. Vrei o cafea, îți iei cafea. Vrei pește, mănânci cel mai proaspăt pește. Vrei ciorbică, nu știi ce să alegi. Oamenii sunt foarte cumsecade. Suntem mulți care venim an de an cu cortul la Tuzla. Am ajuns să ne cunoaștem între noi. Am devenit prieteni”, ne-a povestit un turist din București.

Unii sunt nemulțumiți că zona a devenit din ce în ce mai aglomerată și, în unele week-end-uri, aproape că nu mai găsești loc să îți pui cortul. „În anii trecuți era mult mai frumos. Nu era așa multă lume și chiar era liniște și te bucurai de intimitate. Acum, în întunericul nopții, se văd focuri din loc în loc, zici că ești pe vremea lui Ștefan cel Mare. În orice caz, este o experiență unică, care te relaxează și te încarcă de energie mai mult decât orice altă vacanță”, ne-a destăinuit un cuplu aflat la cea de-a doua tinerețe, care spune că vine de la Sibiu, an de an, cu cortul la mare.

Legea nu permite camparea pe plajă!

Atenție, însă! Legislația în vigoare nu permite deloc camparea pe plajă. „Conform art.5 din OUG nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă, utilizatorii de plajă (n.r. operatorii economici care au închiriat sectoare de plajă de la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral) au obligația de a nu permite camparea pe plajă. Pe plajă nu este permisă camparea. Conform art. 29 din OUG nr. 202/2002 actualizată privind gospodărirea integrată a zonei costiere, camparea se face numai în structuri de primiri turistice cu funcțiuni de cazare clasificate”, atrage atenția directorul ABADL, Hristu Uzun.

În plus, potrivit Legii nr. 54/2012 actualizată, focul deschis sau pregătirea grătarelor se face numai în zone special amenajate pentru activitățile de picnic – zone aparținând domeniului public ori privat al statului și/sau al unităților administrativ-teritoriale, dotate cu utilități și facilități pentru desfășurarea activităților de picnic și în care aprinderea focului este permisă. Pe plajă aceste activități sunt interzise. Directorul ABADL susține că inspectorii AN Apele Române constată contravenții și aplică sancțiuni, pe zona litorală, conform prevederilor legale în vigoare. Totuși, în acest sezon estival, pentru campare nu au fost aplicate sancțiuni de către reprezentanții Administrației Apelor Române.

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei