Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Coronavirusul a pustiit satele. „Stăm acasă, așa ne-a spus la televizor!”

Ştire online publicată Joi, 26 Martie 2020
de Andreea PERHAIȚĂ
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

În timp ce în Constanța încă mai sunt oameni pe stradă, se circulă ziua, sunt care se duc la serviciu sau care își fac aprovizionarea, alte localități, mai ales cele din mediul rural, par părăsite. Nu e nimeni pe stradă. Cu toții stau în case, de frica virusului, dar și pentru că așa le-a zis la televizor.

Coronavirusul a intrat cu bocancii în viețile noastre. În numai câteva zile, ne-a forțat să ne schimbăm programul, tabieturile, să ne reașezăm prioritățile și să ne izolăm în case. La 25 – 30 de km de Constanța, în sat sau prin stațiunile turistice, coronavirusul a pustiit de-a dreptul străzile. Drumurile ne-au purtat ieri, de la Eforie, la Techirghiol, Movilița și Topraisar. Trotuare goale, curți goale, coșuri fumegânde. Puținii oameni care se încumetaseră să iasă, mergeau fie la farmacie, fie la magazinul de la colț, să mai cumpere cele necesare.

În Eforie Sud, pe strada Progresului, în apropierea primăriei, nu era nici țipenie de om. Am găsit totuși o femeie care făcea un drum până la farmacia din centru și își luase cu ea și câinele. „Merg să văd dacă au adus alcool sanitar și măști. Nu au avut nici ieri, nici săptămâna trecută, dar au spus că aduc astăzi de dimineață. Vreau să cumpăr câteva, pentru atunci când mai ieșim la pâine și lapte. În rest, nu mergem nicăieri”, ne-a spus ea hotărâtă.

Farmacii fără măști sanitare și mănuși chirurgicale

În Techirghiol, centrul stațiunii era la fel de trist. În ciuda celor câtorva raze de soare care își mai făceau apariția printre nori, nimeni nu era nici pe faleză, nici în parc. Doar bătrânul Techir și măgărușul său vegheau strada și aleile pustii. La farmacia din centru nu avea nici mănuși, nici măști și nici dezinfectant, dar nici clienți.

Ne-am continuat drumul spre Movilița, am trecut de câmpurile înverzite și am intrat în satul amorțit. De-a lungul și de-a latul șoselei, gospodăriile erau goale. Doar fumul care ieșea de prin coșuri, pe ici și colo, trăda că acolo mai locuiește cineva. Am zărit la o poartă o bătrânică, cu basmaua trasă peste nas, pregătită să iasă din curte. Ne-a spus că se duce până la vecina ei, care este bolnavă, la pat. „Mă duc să văd ce face și ce îi trebuie. Am pus să fac mâncare și, când e gata o să îi duc și ei o farfurie de ciorbă. E singurică sărăcuța. Are un băiat în Craiova, dar vine la ea mai rar. A căzut săptămâna trecută și și-a rupt un picior”, a povestit bătrânica. A mai spus că a auzit de la televizor de coronavirus și că nu trebuie să ieșim din case. „Facem așa cum a spus la televizor. Noi oricum nu plecăm nicăieri. Mai mergem la magazin și la farmacie și atât. Dar nu am găsit măști din cele pe care trebuie să le punem pe față. Am mai văzut pe aici prin sat, la femei. Eu nu am”, ne-a mai mărturisit bătrânica.

„Nu știu ce o să se aleagă de noi!”

La farmacia din capătul satului, am găsit însă coadă. Oamenii așteptau afară, la o distanță rezonabilă, cu răbdare. Pe ușă era pus un afiș pe care scris cu litere de-o șchioapă: „Nu avem măști sanitare! Nu avem mănuși chirurgicale!”. „Aproape toți clienții caută paracetamol. Și aspirină. Se gândesc să aibă în casă, în caz că vor avea nevoie. Alții mai cumpără medicamentele pe care le iau permanent, precum aspenter sau cele pentru reglarea tensiunii”, ne-a declarat farmacista.

În Topraisar, am găsit ceva mai mulți oameni pe stradă, dar nu vârstnici. La supermarketul din localitate unii ieșeau, alții intrau. La farmacie, aceeași coadă, același răspuns: „Nu avem măști, nici mănuși, nici dezinfectant de mâini!”.

„Ne-a luat prin surprindere și nu știm ce să facem. Aici, la țară, o ducem încă bine, că mai avem una alta în grădină, mai avem o găină, un ou, ieșim la o gură de aer, ne facem de lucru. Dar la oraș, oamenii ăia stau ca la pușcărie, în casă. Nu știu ce o să se aleagă de noi”, s-a plâns o măicuță grăbită, cu o găleată de cartofi într-o mână și câteva mănunchiuri de ceapă verde în cealaltă.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Ministrul german de Externe, Heiko Maas, face apel la solidaritate internațională în contextul pandemiei de coronavirus, informează DPA. „Eforturile naționale care ni se cer ...
Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a denunțat, marți, măsurile de izolare ordonate în fața coronavirsului de diferite state și municipalități din țară, comparându-le cu ...
Încă o persoană, un bărbat de 52 de ani, infectată cu noul tip de coronavirus a murit, a transmis, în urmă cu puțin timp, Grupul de Comunicare Strategică. Numărul persoanelor ...
Alte ştiri din sectiunea Social
În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe șoseaua Națională din orașul Ovidiu ...
Ordonanța Militară nr 7, emisă sâmbătă de către ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a fost publicată în Monitorul Oficial partea I de sâmbătă, 4 aprilie.În textul ...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de vânt puternic valabilă pe parcursul zilei de duminică pentru 15 județe din Muntenia ...
La nivelul județului Constanța, instituțiile abilitate de control fac zi de zi acțiuni de verificare a respectării regimului de izolare la domiciliu/carantină ...
În această perioadă de luptă aprigă împotriva răspândirii virusului Covid-19, „Cuget Liber” vine în ajutorul constănțenilor, persoane fizice sau societăți comerciale ...
Vremea este plăcută, zilele acestea, la Constanța. Meteorologii anunță cer preponderent senin și temperaturi apropiate de cele normale pentru această ...
Constănțenii care locuiesc în zona de vest a orașului trebuie să știe că strada Nicolae Filimon va fi complet blocată sâmbătă, pentru că se lucrează la ...
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța anunță că, pe perioada stării de urgență, pacienții cu afecțiuni oncologice vor beneficia de medicamentele specifice care ...
Noul coronavirus a mai făcut o victimă, în județul Constanța. O asistentă medicală a pierdut, joi, 2 aprilie, lupta cu Covid-19. Iar numărul îmbolnăvirilor crește ...
Chiar dacă ne aflăm într-o situație dificilă, proiectele de dezvoltare din municipiul Constanța continuă. Drept urmare, îmbunătățirea condițiilor de trafic ...
Constănțenii care vor să declare decesul unei rude trebuie să știe că, în această perioadă, nu trebuie să se mai prezinte la Serviciul de Stare Civilă. Potrivit reprezentanților ...
O parte din pacienții din Constanța, infectați cu Covid-19, ar putea fi trimiși pentru tratament în spitale din Germania. Primarul Constanței, Decebal ...
Constănțenii „interpretează” restricțiile impuse de autoritățile centrale, ca măsuri de limitare a răspândirii coronavirusului, astfel încât să… ...
Reprezentanții administrației publice locale din comuna Cumpăna au anunțat că încep lucrările de reabilitare a malului surpat al Canalului Dunăre-Marea Neagră din ...
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, vineri, cu mai multe amendamente, proiectul de lege pentru suspendarea rambursării creditelor. Au votat „pentru” 214 deputați, 86 ...
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a anunțat că a început mai multe demersuri pentru ca pacienți infectați cu Covid-19 să fie trimiși pentru tratament ...
În contextul instituirii stării de urgență în România, în conformitate cu prevederile Decretului 195/2020 și pentru limitarea contactului ofițerului stării civile ...
O anchetă disciplinară a fost demarată, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, după ce Poliția Locală Constanța a sesizat conducerea ...
Proiectele de dezvoltare a orașului nostru merg în linie dreaptă chiar și în această perioadă în care toate eforturile și atenția sunt concentrate pentru a ...
Echipele contractate de primăria municipiului Constanța lucrează de zor pentru ca locuitorii să aibă parte de servicii publice de calitate. Dacă în toamna anului trecut ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva