Coronavirus la Constanța. Situația la ora actuală privind numărul celor infectați

de Cuget Liber Marţi, 30 Iunie 2020 647


De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 446 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 22 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 379 de pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe). În acest moment, sunt 109 persoane internate, dintre care 97 din județul Constanța și 12 din alte județe. Persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență, conform unui comunicat al Instituției Prefectului Județului Cosntanța.


În carantină instituționalizată, la nivelul județului Constanța se află, în acest moment, 34 de persoane. De asemenea, 2.105 persoane se află în izolare la domiciliu.


Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.


În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 16 sancțiuni contravenționale (în cuantum de 7.000 de lei), dintre care 3 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 2.500 de lei.


De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 2 societăți comerciale și PFA.


În cursul zilei de ieri, 29 iunie a.c., peste 650 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 1.733 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.




Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei