Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Copii desculți și care adorm flămânzi. Părinții fac apel pentru dublarea alocațiilor

Ştire online publicată Vineri, 10 Ianuarie 2020
de Andreea PERHAIȚĂ

Vestea că alocațiile copiilor s-ar putea dubla a stârnit reacții diferite. Mulți părinți văd măsura ca pe o mână de ajutor mai mult decât binevenit, însă sunt și voci care spun că multe familii sărmane vor profita de acest lucru pentru a aduce pe lume copii care apoi vor trăi la limita subzistenței și fără șansa unui viitor. Guvernanții, la rândul lor, își fac griji cu bugetele și pare că nu prea le ies calculele. 

Dublarea alocațiilor copiilor, la 150 la 300 de lei, va fi decisă în perioada următoare. Federația Națională a Asociațiilor de Părinți face un apel către președintele Klaus Iohannis și către Guvern să aprobe creșterea alocațiilor, așa cum a fost stabilit la finele anului 2019. 

„Suntem conștienți că bugetul nu reprezintă un sac fără fund, numai că, în ultimii 30 de ani, de câte ori este vorba de bugetul ministerului educației, de investiții bugetare reale în educație sau de alocațiile copiilor, nu se găsesc resurse financiare. Este știut faptul că, în termeni ai cheltuielilor bugetare pentru educație, România rămâne la unul dintre cele mai scăzute niveluri din Uniunea Europeană. Această lipsă de finanțare este relevantă mai ales pentru educația primară”, explică reprezentanții Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. 

Potrivit acestora, costurile necesare școlarizării, coroborate cu nivelul de trai scăzut la nivel național, sunt o barieră în motivarea părinților și elevilor pentru încrederea acordată sistemului de educație. 

„Aflăm din rapoarte oficiale faptul că peste o treime dintre copiii din România trăiesc sub pragul sărăciei și 150.000 adorm flămânzi. Potrivit acelorași date, România are cea mai mare rată a sărăciei relative persistente din Uniunea Europeană. Aproximativ 21,5% dintre copiii români trăiesc în condiții materiale extrem de precare, acest procent reprezentând cea mai ridicată rată din UE, unde media este de 5,9%. De asemenea, peste 32% trăiesc sub pragul de sărăcie. Facem tot felul de analize cu rol educațional în care scoatem în evidență rata de abandon școlar, vorbim despre modul în care trebuie să ajutăm copiii să se dezvolte personal și toate acțiunile pe care trebuie să le întreprindem pentru a-i sprijini, despre inegalitățile privind veniturile și excluziunea socială, dar fără a acționa în consecință”, se mai arată în apelul transmis de părinți. 

Dacă sunt bani pentru pensii speciale, sunt și pentru alocații
Ei consideră inacceptabil ca „statul să găsească resurse și să asigure, fără probleme, bani pentru pensii speciale, pentru mărirea salariilor parlamentarilor, pentru studii de pre și fezabilitate ale autostrăzilor neconstruite în ultimii 30 de ani, numai pentru copiii noștri, viitorul țării, nu găsim”.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Pentru că decembrie este luna speranțelor, copiii, părinții și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petre Ispirescu” din Constanța și-au propus să împartă multe ...
Căsuța Happy Foto Photobooth a fost alături de jucătorii și antrenorii de la BC Athletic la meciul de campionat cu CSM Târgu Jiu, câștigat la limită de constănțeni, 68-67, iar ...
Proiectul de lege propus de PSD privind dublarea alocațiilor pentru copii a fost votat, ieri, în Camera Deputaților care este for decizional.Au fost 179 de voturi ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Campania de îmbunătățire a aspectului spațiului public urban aferent locurilor de joacă continuă. Echipele SC Confort Urban SRL au demarat lucrările edilitare la ...
În diferite zone din municipiul Constanța, continuă lucrările de dezafectare a stâlpilor care în prealabil au fost goliți de cablurile aeriene introduse în subteran ale ...
Începând cu 1 martie, sistemul de bike sharing va fi din nou funcțional. Constănțenii și turiștii vor avea din nou acces, în mod gratuit, la cele 390 de ...
România e a doua țară în care s-au înregistrat percepțiile cele mai eronate, conform Indexului Ignoranței. Pentru 2020, Turcia primește premiul, puțin ...
Până în acest moment nu există nici un cetățean român pentru care să fi fost confirmată infectarea cu virusul COVID – 19, potrivit Buletinului informativ referitor la ...
Un proiect cu finanțare nerambursabilă, intitulat „Creșterea performanței energetice a pavilionului comandamentului Inspectoratului de Jandarmi Județean ...
Noul coronavirus a creat o stare de isterie generalizată, iar în Constanța, la fel ca în întreaga lume, oamenii au început să fie tot mai temători pentru viața lor. De teama ...
Polițiștii de frontieră, împreună cu inspectori din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor București și Garda Națională de Mediu, sub ...
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară va scoate la licitație, în aprilie, lucrările de cadastrare și înregistrare în cartea funciară ...
Traseele pietonale de pe bulevardul Mamaia, între strada I.G. Duca și strada Mihai Viteazul, și pe bulevardul Tomis, porțiunea delimitată de strada Poporului ...
Asociația Elevilor din Constanța are un nou președinte. În cea mai recentă ședință a Adunării Generale, membrii asociației au ales-o pe Sabina ...
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului lansează, din nou, un apel pentru cei interesați să facă parte din rețeaua de ...
În perioada dintre 17 și 23 februarie, agenții Direcției Generale Poliția Locală au identificat mai multe persoane care practicau cerșetoria pe raza ...
Coplata pentru servicii medicale prestate de sistemul privat se amână până la 21 aprilie 2025, potrivit unui amendament la proiectul inițiat de Guvern care vizează reforma în ...
În această săptămână, continuă procesul de modernizare a traseelor pietonale pe bulevardul Mamaia, între strada I.G. Duca și strada Mihai Viteazul și pe bulevardul ...
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat marți că va renunța la vinieta Oxigen, în urma reacțiilor venite de la cetățeni, transmite Agerpres. Ea a menționat ...
Ministrul interimar al sănătății, Victor Costache, a anunțat luni seară, într-o conferință de presă, că în România sunt pregătite în jur de 2.500 de paturi pentru eventualii ...
Jumătate dintre companiile din Uniunea Europeană au utilizat în anul 2019 cel puțin un tip de social media, în rândul statelor membre companiile din România fiind pe ultimul loc ...
O poveste de dragoste transformată într-un calvar. Aceasta a fost, în ultimii ani viața unei foste studente la Facultatea de Medicină din Constanța. Totul a culminat cu ...
În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. Prezentăm, astăzi, ultimul episod al mini-serialului dedicat ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva