Constănțenii sunt invitați să participe la curățenia de primăvară a orașului
Articole recomandate
Casieriile Termoficare Constanţa sunt închise pe 2 mai
26 Aprilie 2024
Ghișeele SPIT vor fi închise în minivacanța de Paște
26 Aprilie 2024
A rămas mai puțin de o lună până la startul celei de-a opta ediții a campaniei "Curățăm Constanța Noastră", cea mai amplă inițiativă de responsabilizare civică față de mediul înconjurător din orașul nostru, organizată de Primăria Municipiului Constanța.
În luna aprilie, vor fi efectuate acțiuni de ecologizare, igienizare și înfrumusețare a întregului municipiu. Dincolo de scopul practic, însă, campania urmărește și educarea cetățenilor cu privire la efectele negative pe care poluarea le are asupra mediului și asupra sănătății oamenilor.
Sunt invitați să participe la curățenia de primăvară a orașului nostru toți locuitorii, fie că vorbim despre voluntari, agenți economici, instituții de stat sau private, asociații de proprietari și cluburi sportive. Orice contribuție este binevenită și va fi apreciată.
Pentru că merităm să trăim într-un mediu mai curat, mai sănătos și trebuie să redăm naturii strălucirea pe care o merită, haideți să "Curățăm Constanța Noastră" împreună!
Oricine dorește să se implice în acțiunile de igienizare este încurajat să se înscrie pe site-ul www.curatamconstantanoastra.ro și să aleagă una dintre zonele de acțiune din calendarul propus.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 07 Martie 2019
Miercuri, 06 Martie 2019
Miercuri, 27 Februarie 2019
Miercuri, 27 Februarie 2019
Miercuri, 27 Februarie 2019
Marţi, 05 Martie 2019
Luni, 04 Martie 2019
Joi, 28 Februarie 2019
Miercuri, 27 Februarie 2019
Marţi, 26 Februarie 2019