Constănțenii, informați cu privire la rolul asigurării obligatorii a locuințelor

196

Articole de la același autor

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale S.A. (PAID) organizează, în perioada 9-13 octombrie, la nivel național, o campanie de conștientizare a populației cu privire la importanța asigurării obligatorii a locuințelor.

Campania, care se derulează sub sloganul "Anul acesta îmi protejez casa!", va avea loc în aproape 20 de primării din țară.

"Unul dintre obiectivele strategice ale Autorității de Supraveghere Financiară se referă la implementarea și la dezvoltarea programelor de educație financiară. Este fundamental ca publicul să cunoască și să înțeleagă în mod real produsele și serviciile de pe piața financiară non-bancară și să fie conștienți de importanța acestora. Suntem preocupați de creșterea gradului de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuințe și cred că parteneriatul cu PAID are un rol important în atingerea acestui deziderat", a declarat Leonardo Badea, președintele ASF.

Reprezentanții celor două instituții vor participa la întâlniri cu autoritățile locale, cu proprietari de locuințe și cu jurnaliști din presa locală, în cadrul cărora vor prezenta informații referitoare la importanța protecției locuințelor prin Polița de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale și vor distribui materiale informative.

"Peste 80% din locuințele din România sunt în acest moment neasigurate, în contextul în care este un lucru cunoscut că țara noastră are o largă expunere la riscuri, precum cele acoperite prin PAD, cutremur, inundații și alunecări de teren. Din cei peste șapte ani de funcționare a PAID am învățat că nu caracterul obligatoriu este cel care îi convinge pe români să se asigure, ci înțelegerea necesității acestui produs. Acesta este, de altfel, rolul caravanei pe care o derulăm împreună cu ASF: vom fi timp de o săptămână în țară, oferind informațiile de care primăriile și proprietarii de locuințe au nevoie, pentru a înțelege cum îi poate ajuta o asigurare obligatorie de locuință, la nevoie", a declarat Nicoleta Radu, director general PAID.

Cu peste 7,2 milioane de locuințe neasigurate, în România, există o nevoie acută de informare cu privire la responsabilitățile care îi revin, din acest punct de vedere, fiecărui proprietar.

În condițiile în care, legal, statul nu are nicio obligație de a oferi ajutor celor ale căror locuințe au fost avariate și nu aveau asigurare obligatorie de locuință valabilă, nevoia ca fiecare român să fie responsabil pentru proprietatea sa este evidentă. Mai mult decât atât, în cazul unui dezastru natural, fondurile publice vor fi folosite, în principal, pentru obiectivele critice: infrastructură, școli, spitale etc., refacerea locuințelor rămânând în grija fiecărui proprietar. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4386 secunde