Constanța, în continuare sub amprenta gerului aprig

5157
Constanța, în continuare sub amprenta gerului aprig - 23255c93c2886788d8d80c3fa43d6a47.jpg
Constanța se dezmorțește, în ciuda temperaturilor care sunt în continuare extrem de scăzute. Sătui să tot aștepte zeci de minute mijloacele de transport în comun sau să dea banii taximetriștilor, constănțenii și-au scos, cu chiu cu vai, mașinile de sub și de prin nămeți și s-au încumetat să se urce la volan. Au ignorat faptul că străduțele dintre blocuri sunt încă ascunse sub tone de nea, că mașinile nu erau echipate corespunzător ori că s-au înregistrat și până la - 17 grade Celsius. Așa se face că ieri, încă de la primele ore ale dimineții, traficul rutier în municipiul Constanța s-a desfășurat cu dificultate, nervii fiind întinși la maximum. Iar ghețușul, mormanele de zăpadă din intersecții și trotuarele înzăpezite, din cauza cărora pietonii circulau pe carosabil, au contribuit din plin la nervozitatea generală.
Constănțenii vor avea de înfruntat gerul și în zilele următoare, după cum au anunțat, în cursul zilei de ieri, specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie: "În intervalul 25 ianuarie, ora 11,00 - 27 ianuarie ora 8,00, în estul, sudul și centrul țării vremea se va menține geroasă, mai ales în cursul nopților și al dimineților, astfel încât temperaturile minime nocturne se vor încadra în general între - 25 și - 15 grade Celsius, iar cele maxime diurne vor fi negative", se arată în comunicatul ANM.
Potrivit Centrului Regional de Meteorologie Dobrogea, astăzi și mâine, vremea se va menține deosebit de geroasă, atât în timpul zilei, cât și noptea, va apărea ceața asociată cu chiciură, dar vântul va slăbi în intensitate. Temperaturile, potrivit meteorologilor, vor fi cuprinse între - 15 grade Celsius, la Adamclisi și Cernavodă și - 7 sau - 8 grade Celsius, la Constanța și Mangalia.

Nu vă aventurați pe marea înghețată!
Marea Neagră a fost, și ieri, punct de atracție pentru constănțeni, care nu s-au lăsat speriați de gerul năprasnic și au mers pe faleza din zona Cazino, pe plaja Modern sau în zona Pescărie pentru a fotografia apa înghețată pe aproape un kilometru. Câțiva temerari s-au cățărat pe stabilopozii îmbrăcați într-o haină de gheață sau au făcut câțiva pași pe valurile încremenite. Nici lacul Tăbăcărie nu a fost uitat de localnici, și malurile acestuia devenind, ieri, loc de pelerinaj pentru cei interesați să admire peisajul de iarnă - cu atât mai mult cu cât ultima dată când au fost înregistrate temperaturi atât de scăzute, care să aibă drept con-secință înghețarea mării, a fost în 2006.
Autoritățile atrag atenția însă îndrăzneților să nu se avânte pe gheața lacurilor Tăbăcărie și Siutghiol sau pe cea formată la malul mării. "Având în vedere, pe de o parte, menținerea temperaturilor extrem de scăzute, iar pe de alta, manifestarea unor riscuri și vulnerabilități materializate prin accidente generate de îngheț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) recomandă tuturor tinerilor să evite aventurarea pe gheața lacurilor sau a oricărui luciu de apă pe suprafața căruia s-a format peliculă de gheață. Facem un apel către părinți să-și supraveghere copiii, astfel încât să nu aleagă ca loc de joacă locurile amintite", se arată în comunicatul de presă remis de ISU Dobrogea.
Totodată, o recomandare similară a fost făcută și celor care pescuiesc la "copcă" și care au obiceiul să se aventureze câteva sute de metri pe suprafața de apă înghețată. Reamintim că în 2008, doi adolescenți din Ovidiu au murit înecați, după ce au vrut să patineze pe apa înghețată a lacului Siutghiol, iar gheața s-a rupt sub ei.
Mai multe lebede au fost prinse, ieri, în apele înghețate din portul Midia, la aproape 200 de metri de mal. Pentru că operațiunile de salvare sunt prea riscante pentru a se interveni, singura salvare a păsărilor este ca timpul să se îmbunătățească, spun autoritățile.

Peste 100 de solicitări la Ambulanță
Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Constanța a primit, în noaptea de duminică spre luni, peste 100 de solicitări, cele mai multe din partea suferinzilor de boli cardiace sau alte boli cronice. Spre deosebire de zilele anterioare, numărul celor care au alunecat pe gheață și s-au ales cu luxații sau fracturi a fost mai mic. "Am avut cinci solicitări, de azi-dimineață, pentru persoane căzute în stradă", ne-a declarat dr. Aura Broască, director medical SAJ Constanța. Potrivit datelor centralizate la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, în ultimele patru zile aproximativ 200 de persoane au suferit diverse traumatisme, din cauza fenomenului meteorologic.

Trei persoane cu degerături au ajuns la Urgență
Intervențiile în județ au fost, și ieri, îngreunate de drumurile înzăpezite. "Se circulă greu, mai ales în partea de sud a județului, înspre localitățile Vîrtop, Albești, Darabani etc. Am avut o solicitare pentru a transporta o lăuză de la Vâlcele, s-a înaintat cu utilaj de deszăpezire în față, iar la întoarcere drumul era din nou blocat de zăpadă", a adăugat medicul.
Gerul a afectat sănătatea a trei persoane, care au fost transportate, duminică noaptea, cu degerături și hipotermie la SCJU Constanța. Potrivit dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al instituției, este vorba de doi bărbați și o femeie - nu sunt cazuri sociale, după cum a atras atenția reprezentantul unității sanitare - care au căzut în stradă. De exemplu, femeia este din Techirghiol și a căzut în zăpadă, după ce a consumat băuturi alcoolice. S-a ales cu degetele de la mâini degerate și a fost nevoie de intervenție chirurgicală. Pacienții au rămas internați în Secția de Chirurgie Plastică și Recuperatorie.

Frigul nu a luat nicio viață
Din fericire, până la ora actuală, în județul nostru nu a fost înregistrat niciun deces cauzat de temperaturile scăzute - ne-au precizat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. În țară, potrivit statisticilor realizate de Ministerul Sănătății, și-au pierdut viața 22 de persoane, în intervalul de timp 22 - 25 ianuarie - dintre care 11 persoane numai în zilele de 24 și 25 ianuarie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 21 Ianuarie 2010
Stire din Social : Constanța se luptă cu nămeții
Sâmbătă, 19 Decembrie 2009
Stire din Social : Week-end cu zăpadă, viscol și chiciură
Vineri, 03 Iulie 2009
Stire din Diverse : "Alpiniști" la malul mării
Pagina a fost generata in 0.7419 secunde